Simonia

SIMONIA

 

Istoria bisericeasca ne face cunoscut ca unii dintre slujitorii Bisericii atit in Occident cit si in Orient, adica catolici si ortodocsi, au fost mai putin scrupolosi sau lipsiti de onestitate  vis-à-vis de constiinta lor morala  si nu au ezitat sa faca din functiile lor, mai precis din oficiile lor o meserie  pentru a se inbogati. Prin intermediul acestui sacrilegiu episcopi de diferite grade (mitropoliti, patriarhi) s-au compromis intr-un mod odios fata de credinciosii si preotii lor, intunecind Biserica lui Hristos asa cum voi incerca sa prezint in cele de mai jos rezumindu-ma doar la izvoare .

Simonia este delictul prin care se vinde un lucru spiritual si sfint ca si cind ar fi  un lucru material si temporal[1]. Acest delict este considerat un sacrilegiu, mai abominabil decit erezia, “un pacat de sacrilegiu prin care se schimba un lucru spiritual sau atasat acestuia cu pretul temporal”[2].

Potrivit lui Ferraris[3], termenul de simonie deriva de la Simon Magul, vrajitor samarinean convertit la crestinism, care dorind sa-si mareasca puterile, ofera Sf. Ap. Petru bani, cerind in schimb sa primeasca de la Duhul Sfint darul taumaturgic (Fapte 8, 18-24).

Rautatea acestui delict consta in echivalarea care se face intr-un bun spiritual si suparanatural, adica sacru cu un bun material si temporal. Aceasta echivalare este o profanare  si o insulta fata de bunurile sacre care sint aduse la nivelul lucrurilor pamintesti, iar pentru acest motiv simonia este clasificata intre pacatele de sacrilegiu[4].

Patriarhul Ghenadie Scolasticul[5] – primul patriarh dupa caderea Constantinopolului sub turci (1453) – afirma ca acest delict al simoniei a corupt in Orient sentimentul multor episcopi si el atribuie caderea Constantinopolului si slabirea crestinismului pacatului simoniei care era predomninant in imperiu[6]. El considera simonia o nelegiuiere, o erezie si unul din cele mai mari pacate.

Patriarhul Tarasie al Constantinopolului[7] afirma ca daca ucenici lui Macedonie numeu pe Duhul Sfint  creatura si servitor al Tatalui, simoniacii in schimb fac din Duhul Sfint servitorul lor, pentru ca folosesc darurile Duhului Sfint si lucrurile sacre ca si cind ar fi patrimoniul lor.

Acesta a fost motivul pentru care cei vinovati de acest delict al simoniei au fost totdeauna excomunicati din comuniunea bisericeasca. Parintii sinodali de la sinodul de la Trulan prin can. 23[8] au stabilit ca harul nu se vinde si hirotoniile nu se fac pe bani, pentru ca harul este invizibil asa cum zice can. 2 al sinodului IV de la Calcedon. Se intelege ca  cel ce vinde, in realitate nu vinde nimic pentru ca harul trebuie sa fie dat gratuit , zice patriarhul Ghenadie Scolasticul[9].

Comentatorii greci (Balsamon[10], Aristen, Zonara[11]) definesc aceasta plaga care exista in Biserica bizantina din Constantinopol ca o cangrena care a infestat si alte biserici, ce se gaseau sub jurisdictia Bisericii din Constantinopol. Intr-adevar simonia este un pacat grav si enorm iar cine l-a infaptuit zic sfintele canoane ca se aseamana ereticilor, iar in acest sens Biserica a hotarit diferite pedepse severe impotriva simoniacilor[12]. 

  SIMONIA CONVENTIONALA SI MENTALA 

In general teologii[13] impart simonia infaptuita de ambele parti (adica cel ce da si cel ce primeste) in conventionala si mentala. Avem de-a face cu simonia infaptuita de ambele parti atunci cind se vind lucruri spirituale, sacre si se primesc in schimb lucruri materiale, adica bani[14] lichizi sau valoarea lor in lucruri pretioase.

Simonia conventionala  presupune o intelegere, mai precis un pact intre cel care ofera un lucru spiritual dar nu gratis, ci pe un pret fix care inca nu a fost infatuit sau a fost infatuit numai in parte.

Simonia mentala este mult mai vicleana si consta in oferirea de daruri aceluia care “distribuie” lucrurile spirituale  cu speranta de a obtine un oarecare oficiu bisericesc, fara sa descopere adevaratul scop. De ex. Face o donatie pentru intretinerea Mitropoliei, Episcopiei, insa in realitate scopul principal nu este acesta, ci obtinerea unei functii, unui transfer si asa mai departe.

Din punctul de vedere al dreptului, simonia poate sa fie de drept natural sau pozitiv sau de drept bisericesc. De drept natural divin este atunci cind obiectul pactului este un bun in mod intrinsec spiritual cum ar fi : administrarea Tainei Sf. Impartasanii ( Can 23. Trulan), administrarea Tainei Hirotoniei (can. 29 Ap ; can 22 Trulan ; can. 4 VII ec.) sau un lucru temporal insa strins unit de cel spiritual, cum ar fi  oferirea unui oficiu ecclesiastic: protopop, consilier, judecator, iconom, etc.

Din punct de vedere ecclesiastic simonia poate fi atunci cind se dau bunuri spirituale pentru alte bunuri spirituale sau lucruri temporale  legate de cele spirituale.

Daca in Biserica de Orient, in general s-a evitat si se evita sa se discute despre acest pacat, desi el exista, in schimb in Biserica de Occident el a fost si este mentionat fara nicun fel de rezerva si este  amplu dezbatut. In general, Bisericile Ortodoxe sint rezervate cind vine vorba de acest delict, iar canonisti nu-l abordeaza din diferite motive[15]. Data fiind lacuna legislativa, ma vad nevoit sa folosesc si legislatia occidentala, adica  a Bisericii Catolice.

Can. 726 CIC (1917) stabileste o intreita diviziune a lucrurilor din biserica  si anume: “res spirituales”, “res temporales”, “res mixtae[16].

“Res spirituales” sint acelea care sint destínate in mod direct si esclusiv vietii spirituale a Bisericii in maniera de a nu fi subiect pentru un alt scop.

“Res temporales” sint acelea care sint necesare in mod direct si exclusiv vietii fizice a Bisericii, adica bunurile materiale necesare sustinerii personalului clerical, ajutorarea saracilor, pentru sustinerea cultului public extern si pentru alte lucrari.

“Rex mixtae” sint acelea care au in constitutie lucruri spiritual si lucruri temporale cum ar fi de ex. Obiectele sacre, locurile sacre, lucrurile binecuvintate sau consacrate.

Cind lucrurile spirituale nu se dau gratuit, asa cum ar fi normal sau cind se ofera « contra cost » prin intermediul banilor unei persoane nepotrivite si nepregatite, pentru un oarecare oficiu (functie bisericeasca) sau pentru un oarecare avantaj temporal, parintii Bisericii definesc aceasta practica cistig mirsav “turpe lucrum”. Parintii Bisericii[17] si toti teologii prin bani (dinari) inteleg trei speci de daruri:

a). dar dat cu mina- “munus a mano” (bani lichizi sau echivalenta lor in obiecte de valoare ;

b). darul limbii – munus língua (cistigarea bunavointei oamenilor prin magulire, prin elogiere , prin lauda sau intervenind in favoarea lor;

c). darul de serviciu – “múnus ab obsequi“ (toare serviciile care se presteaza fata de superiorul eclesiastic,  care dealtfel nu are competenta,  cu scopul de a obtine un oarecare oficiu ca o compensatie.

SIMONIA OGLINDITA IN SFINTELE CANOANE SI IN GINDIREA PATRISTICA

Can. 29 Ap.: Daca vreun episcop, sau preot sau diacon prin bani ar fi obtinut aceasta demnitate  sa se cateriseasca  si el si cel ce l-a hirotonit si sa fie indepartat de la comuniune  ca Simon Magul de catre mine Petru[18].

Canonul 29 Ap. considera ca ilegal oficiul sacru dobindit prin intermediul banilor si in consecinta pedeapsa va fi atit pentru persoana care a cumparat respectiva demnitate cit si pentru persoana care a vindut-o. Din totdeuna parintii biserici au stigmatizat atit simonia cit si simoniacii considerind-o in acelas timp si pacat si delict, o mare rusine “ impia Hristo mundinatio”[19].Comentatorul bizantin Zonara[20], in comentariul sau la can. 29 Ap. subliniaza :

“Cei care vind harul Duhului Sfint il fac pentru cistig mirsav fiind ei iubitori de bani, aceasta este radacina tuturor rautatilor si se cheama idolatrie pentru ca tine mai mult de idoli decit de Dumnezeu si fac precum Iuda, care pentru bani l-a vindut pe Hristos, asa si unii episcopi cu buna vointa il vind pentru a doua oara pe Hristos, care odinioara s-a crucificat pentru noi. Acei episcopi   (άρχιερείς) care vind harul darului Duhului Sfint se aseamana lui Iuda pentru ca lucrurile care sint cumparate cu bani, (adica parohiile unde cei hirotoniti sint numiti) se cheama in limba ebraica acheldama  (άκελδαμά) si in greaca pretul singelui”.

El observa ca pedeapsa prevazuta de can. 29 Ap. pentru delictul simoniei este dubla: depunerea sau caterisirea si excomunicarea, data fiind gravitatea delictului, chiar daca can. 25 Ap. spune sa nu se pedepseasca de doua ori pentru aceeasi fapta. Comentind acest canon, Mihai Vlastare face referire in Sintagma sa la un asa zis “canonic” (existent in Biserica Bizantina), adica o obligatie financiara  ce revenea acelora propusi pentru hirotonie. Iata cum se exprima Mihai Vlastare in Sintagma Alfabetica :

“In ceea ce priveste canonicul referitor a ceea ce se ofera potrivit consuetudinii (uzantei) pentru hirotonie, decretul imparatului Isaac Comnenul dispune referitor la canonic  vis-à-vis de ceea ce se ofera la hirotonia preotilor sa ramina in vigoare dispozitia veche  si episcopul cind il hirotoneste sa nu ia mai mult de 7 monezi de aur [posibil  ca episcopul percepea mai mult iar decretul imparatului ii fixeaza o limita], una cind il face lector, trei cind il hirotoneste diacon si alte trei cind il hirotoneste preot”[21]

Dispozitia civila emanata de imparat este ratificata de catre sinod, asa cum rezulta din decretele sinodale date de patriarhii Mihail si Nicolae[22]. Profesorul Pistakis[23] afirma ca in Biserica bizantina normele juridice emanate de imparat in materie bisericeasca au fost considerate ca norme canonice, chiar daca n-au fost canonizate. Intr-adevar, imparatul in virtutea prerogativelor sale putea sa legifereze si in materia canonica, fiind legislatorul absolut. De ex. In Novella 17[24] al lui Leon VI Filozoful gasim o situatie in care suveranul stabileste o lege referitoare la o chestiune bisericeasca  care dealtfel era de competenta sinodului.

Simonia, considerata o adevarata plaga a lovit atit Biserica Orientala cit si pe cea Occidentala[25]. De ex., Papa Grigorie cel Mare (540-604), “servus servorum  Dei”[26]intr-o scrisoare adresata  lui Isaciu, episcop de Ierusalim, face referire la aceasta plaga a simoniei  zicind ca, a auzit ca in Biserica de Orient niciunul nu ajunge la hirotonie daca nu da o oarecare suma de bani[27]. Acelas Grigorie cel Mare[28] intr-o scrisoare adresata lui Virgiulium  face referire la acest delict in aceste cuvinte:

“Imi rezulta ca in partile Galieie si Germaniei nicunul nu ajunge la hirotonie fara a da o arecare atentie. Daca lucrurile stau asa, eu o spun plingind si denunt  gemind  ca daca ordinul sacru a decazut in interior, nici exteriorul nu va  dura mai mult”.

Can. 2 Calcedon[29]: Daca vreun episcop ar savirsi hirotonia pentru bani si ar face obiect de vinzare harul care nu se vinde, si ar hirotoni pe bani episcop, horepiscop sau presbiteri sau diaconi sau pe altcineva dintre cei ce se numara in cler, ori ar promova pentru bani econom sau edic sau paramonar sau pe oricare din canon pentru cistig mirsav, si daca se dovedeste ca a facut aceasta sa se primejduiasca pentru treapta sa ; si cel hirotonit sa nu aiba niciun folos de hirotonia sau promovarea cea din negot; ci sa fie strain de demnitatea sau de functia care a dobindit-o pentru bani. Iar daca cineva a fost mijlocitor  in astfel de afaceri urite si ilegale, acela daca ar fi cleric  sa cada din treapta sa; iar daca este laic sau monah sa se anatematiseasca. 

Canonistul bizantin Zonara[30], in comentariul sau la acest canon subliniaza ca toate canoanele sinoadelor interzic tuturor acelora care au intrat in cler sa devina stapini ai bogatiilor si sa indeplineasca functii in lumea seculara pentru cistig urit. Cei care hirotonesc pentru cistig mirsav se aseamana profanatorilor . In plus chiar si legile civile interzic comertul lucrurilor sacre  pe motivul ca nu trebuie sa se cumpere harul (χάρισμα) Duhului Sfint.

Potrivit observatiei lui Hefele[31] canonul condamna toate speciile de simonie, nu numai aceea legata de hirotonie  ci si acelea referitoare la promovari in mod ilicit pentru diferite functii eclesiastice (protopop, consilier, judecator, staret, iconom, etc (chiar daca canonul nu face referire la alte functii bisericesti, acestea se deduc).Canonul numeste hirotonia sau promovarea  pe bani “turpem lucrum”(cistig mirsav) si dispune ca cel in cauza sa fie depus.

Mediatorul in acest comert ilicit, daca este un cleric va fi depus, iar laicul si monahul vor fi escomunicati. Monahul are aceasi pedeapas ca si laicul intrucit el nu face parte din catalogul preotesc.

Scrisorile pastorale ale parintilor bisericii, actele sinoadelor[32] ecumenice si locale si legile  impeiale menzionate  de comentatorul bizantin Balsamon in comentariul sau la Nomocanonul in 11 Titluri , cap. 24, tit, 1, infiereaza aspru acest delict al simoniei.  Imparatul Justinian dupa ce a expus in Novella 123 impedimentele referitoare la alegerea episcopului, interzice prin aceeasi Novella  hirotonia simoniaca si dispune indepartarea celui dovedit din catalogul preotesc “secondo divinas scripturas  et sacros canones”[33].

Paladiu[34] in Viata Sf. Ioan Gura de Aur prezinta modul in care Sf Ioan Gura de Aur in calitate de patriarh  a rezolvat cazul episcopului Eusebio acuzat ca delator de alti 6 episcopi care au platit o anumita suma de bani pentru a fi hirotoniti episcopi . In fata completului de judecata  Eusebio implora clementa prin aceste cuvinte :

Pentru ca, cauza in cea mai mare parte a fost examinata timp de 2 ani, si s-au prezentat marturiile, cer reverentei voastre ca asatzi sa fie prezenti si martorii. Daca , intr-adevar este mort episcopul Antonio care a hirotonit dupa ce a primit (aur), ramin insa aceia care au dat (bani) si au fost hirotoniti [..]. Am dat, marturisim si am fost hirotoniti, crezind ca aceasta ar fi fost procedura. Acum cerem, daca este posibil, ca noi sa raminem in continuare in demnitatea bisericeasca, iar daca nu este posibil sa ni se restituie aurul pe care l-am dat. Intr-adevar am dat unele vase de-ale sotiilor noastre[35].

Raspunsul Sf. Ioan Gura de Aur, in calitate de presedinte al sinodului tinut in 401, vis-à-vis de rugamintea lui Eusebio  e continut in aceste cuvinte, care dealtfel oglindesc aplicare normelor canonice.

Din judecata tribunalului va eliberez eu ca Dumnezeu, facind cerere la imparat, voi insa faceti in asa fel ca sa redobinditi de la mostenitorii lui Antonio ceea ce ati dat. Poruncesc sinodului sa primeasca aurul de la urmasii lui Antonio si cei sase sa se poata  impartasi in altar, insa acestia  sa fie privati de sacerdotiu, pentru ca odata ce acestia ar fi iertati sa nu se introduca uzul juridic  si egiptean de a vinde si de a cumpara sacerdotiul. Intr-adevar se zice, ca este corupt falsul patriarh[36] al evreilor  care in fiecare an si chiar si in timpul anului schimba sefii sinagogilor pentru acumulare de dinari. Acelasi lucru il face rivalul sau patriarhul egiptenilor (in Egipt la Elefantina era o puternica comunitate evreiasca) asa  ca sa se in plineasca ceea ce s-a zis prin profetul:”preotii sai invata pentru cistig, profetii sai fac minuni pe bani”(Mihea 3,11)[37].

Can 22 VI ecum[38]: Cei ce pe bani se hirotonesc  iar nu dupa alegerea vietii preotesti, sau episcopi sau oricare clerici, poruncim sa se cateriseasca ; dar si cei ce i-a hirotonit .

Comentatorul bizantin Zonara in comentariul sau la acest canon sublinia : totusi calamitatea aceasta roade ca o cangrena  si asa parintii celui de-al saselea sinod  au fost nevoiti sa dea acest canon[39].

Tarasie, patriarh de  Constantinopol intr-o epistola adresata  preotului Ioan se exprima in aceeasi maniera afirmind : “Toti episcopii, presbiterii si diaconii, care prin bani au primit punerea miinilor, [adica hirotonia] sa decada din preotie”[40].

Can. 23 sin. VI ecum. Impune pedeapsa caterisirii pentru acei clerici( canonul mentioneaza episcopul, preotul si diaconul) care solicita bani pentru administrarea sfintei impartasanii[41]. Harul nu se vinde “Gratuita ati primit, gratuit dati”.

Nicetas, mitropolit de Tesalonic  se intreaba si raspunde : “Daca preotul nu da gratuit darul euharistic ce pedeapsa ii vine aplicata? El insusi raspunde: Daca dupa prima si a doua admonestare  nu se corecteaza si continua sa persevereze in a vinde “darul ceresc” sa fie depus (caterisit) pentru ca darul este darul lui Dumnezeu”.

Epistola enciclica a patriarhului Ghenadie, patriarh de Constantinopol trimisa tuturor mitropolitilor si papei din Roma, avind ca obiect hirotoniile simoniace  memtioneaza ca harul a fost primit in mod gratuit  si citeaza in acest sens cuvintele MintuitoruluiIisus Hristos: “Voi ati primit gratuit, dati gratuit”. Facind recurs la can. 2  sin.IV ecum. Spune ca : ”este cu desavirsire interzis sa faci hirotonii prin intermediul banilor sau oarecare functie bisericeasca, nici inainte de hirotonie, nici in timpul hirotoniei, nici dupa hirotonie”[42]. In aceste circunstante el pronunta  caterisirea si escomunicarea pentru oricine catre face comert cu sfintele taine [43].

Can. 3 VII ecum[44]. Orice alegere de episcop, presbiter, sau de diacon, făcută de catre dregători lumeşti, să rămână fără tărie, după canonul care zice: „Dacă vreun episcop, folosind dregători lumeşti, şi prin aceştia s-ar face stăpân pe o biserică, să se caterisească şi să se afurisească (de asemenea) şi toţi părtaşii lui” (can. 30 ap.). Căci se cuvine ca cel ce vrea să fie înaintat la episcopie să se aleagă de către episcopi, după cum s-a orânduit (hotărât) de către sfinţii Părinţi cei de la Niceea în canonul care zice: „Se cuvine ca episcopul să se aşeze mai cu seamă de către toţi (episcopii) cei din eparhie (mitropolie); iar dacă ar fi greu vreun lucru ca acesta, fie pentru vreo nevoie strâmtorătoare fie pentru lungimea drumului, adunându-se în orice chip trei la un loc, împreună alegători făcându-se şi cei care lipsesc (absenţi), şi încuviinţând (consimţind) prin scrisori, atunci să se facă hirotonia. Iar întărirea celor făcute să se dea în fiecare eparhie (mitropolie) mitropolitului.Can

Can. 14 sin. VII ecum. Avaritia s-a inradacinat asa de mult la conducatorii Bisericilor, incit si unii dintre barbati si dintre femei care isi zic evlaviosi uitind poruncile Domnului, sint orbiti de aviditatea de a lua bani pentru ca sa fie admisi la preotie sau in viata manastireasca. Si se intimpla precum zice marele Vasile “Un inceput viciat corupe tot restul” (Basilius Caes. , “De ieiunio..”, II PG 31, 192)[1]. Caci este cu neputinta a sluji lui Dumnezeu si lui Mamona (Mt. 6.24). De aceea daca un episcop sau un egumen sau oricare din cler actioneaza , el va trebui sa inceteze  ori sa se cateriseasca potrivit canonului al doilea al  sfintului sinod  de la Clacedon[2].

[1] JEAN BERNARDI, Gregorio di Nazianzo teologo e poeta nell’età d’oro della patristica, Roma, 1997,44. Scrisorile 53 si 54 (care pot fi datate in jurul anului 370 cind Sf. Vasile  a fost hirotonit episcop) si scrisoarea 79  demonstreaza in mod clar doua lucruri: horepiscopii acceptau daruri din partea persoanelor care doreau sa intre in cler pentru a evita taxele datorate statului sau serviciul militar

[2] COD, 152-153; BEVERENGIUS, Sinodicon, I, 290.Balsamon in comentariul sau la can. 4 VII ecum. afirma  : „Ut turpis questus affectio a christianis radicitus, statuerunt non licere antistibus a sui episcopi, clericis velmonach aurum vel aliam quamcumque rem exigere”; GRUMEL II, N. 365, 19; PG 98, 1478-1479, PITRA, II, 309-313. Sf. Tarasie, patriarh de Constantinopol in enciclica sa canonica (VI) adresata episcopilor din Sicilia ii roaga sa observare canoanele sinodului VII ecum apoi face un rezumat de 9 canoane privind diferite delicte savirsite de clerici : can. 29 Ap; can. 2 sin IV ecum; can. 5, 14, 19 sin VII ecum; can. 17, 18, 25 Ap.; can. 4 Laodicea.

Can. 14 sin. VII ecum. Avaritia s-a inradacinat asa de mult la conducatorii Bisericilor, incit si unii dintre barbati si dintre femei care isi zic evlaviosi uitind poruncile Domnului, sint orbiti de aviditatea de a lua bani pentru ca sa fie admisi la preotie sau in vita manastireasca . Si se intimpla precum zice marele Vasile “Un inceput viciat corupe tot restul” (Basilius Caes. , “De ieiunio..”, II PG 31, 192). Caci este cu neputinta a sluji lui Dumnezeu si lui Mamona (Mt. 6.24). De aceea daca un episcop sau un egumen sau oricare din cler actioneaza , el va trebui sa inceteze  ori sa se cateriseasca potrivit canonului al doilea al  sfintului sinod  de la Clacedon[46].

Canonul atrage atentia episcopilor de a nu profita  de oficiul lor si de a-i considera pe clericii lor ca sclavi sau ca servitorii lor[47] pentru ca Sf. Scriptura spune:

“Pastoriti turma lui Dumnezeu, data in paza voastra, cercetind-o nu cu silnicie ci cu voie buna , dupa Dumnezeu , nu pentru cistig urit, ci din dragoste. Nu ca si cum ati fi stapini peste Biserici, ci pilda facindu-va turmei” ( 1 Petru 5, 2-3).

Simonia a ramas pina in zilele noastre  o cangrena care strica Biserica lui Hristos, perverteste sufletele  si produce dezordine nu numai in sinul Bisericii ci si inafara ei. Parintii Bisericii au stabilit ca pedeapsa pentru respectivul delict depunerea din treapta si escomunicarea (καθαίρεσις καί άφορισμός). Chiar daca aceasta plaga exista din timpuri imemorabile este foarte dificil sa o descoperi si sa o probezi din cauza ratiunii fiintei umane care totdeauna gaseste justificari pentru actele comise.

 

 

CIC-1917                              Codex Iuris Canonici (1917).

COD                                      Conciliorum oecumenicorum decreta, G. ALBERIGO – G.DOSSETTI, Bologna, 1996.

DENZ                                    DENZINGER, H., Enchiridion Simbolorum fnitionum et declarationum de rebus et                                                            morum, P.HUNERMANN, ed., Bologna, 2003

HEFELE – LECLERCQ, Histoire des conciles = HEFELE, C. – LECLERCQ, H., Histoire des conciles d’apres

les documents   originaux, I-XII, Paris, 907-1952.

GRUMEL, I               Les regestes des actes du patriarcat de Constantinople. Fasc., I, Les actes des patriarches, Les

                                   regestes de 381a 715, 1932. Les regestes des actes du patriarcat de Constantinople, serie I, vol., I,

GRUMEL, II             Fasc., II, Les actes des patriarches Les regestes de

                                               715a 1043, Les regestes des actes du patriarcat de

                                               Constantinople ,serie I, vol. I, 1936.

GRUMEL, III                        Fasc., III, Les regestes de 1043-1206, 1947.

GRUMEL, IV                       Fasc., IV Le regestes de 1208-1309,1971.

MANSI                                  J. D. MANSI, Sacrorum conciliorum nova et amplissima collectio, I-LIV, Parigi Lipsia –                                                    Arnhem, 1901-1927

Novellae =                            «Novellae Iustiniani», R, SCHOELL. – G, KROLL, ed., in             Corpus Iuris Civilis, vol.,

III, Berlin, 1899.

  1. MILAS, CBO N. MILAS, Canoanele Bisericii Ortodoxe insotite de Comentari

PG                                          P. J. MIGNE, Patrologie cursusus completus, series

                                               graeco, I-CLXVII, Parisiis, 1857-1876.

PITRA                                   I. B. PITRA, Iuris ecclesiastici Graecorum historia et

                                               monumenta, I, II, Romae, 1864, 1868.

P.P. JOANNOU, t. I, 1         Les canons des conciles oecumeniques (ΙΙ°Χ°s).

P.P. JOANNOU, t. I, 2         Les canons des synodes particuliers (IV°-IX°s.

P.P. JOANNOU, t. II            Les canons des pères grecs.

 

[1] cfr. «Lettera sinodica di Gennadios» in BEVEREGIUS, Sinodicon, II, 181; RAIMUNDUS DE PENAFORTE, Summa de paenitentia, I, Comentarium pro religiosi, lib. I, tit. 1, X, OCHOA et A. DIEZ, ed., Roma, 1976, 280: “Simonia est studiosa cupiditas emendi vel vendendi aliquod spirituale”.

[2] MANSI, 46, 856.

[3] F. L. FERRARIS, Biblioteca canonica juridica moralis theologica, Roma, 1891, 202: “Simonia dicta est, et origine traxit a Simone Mago”; Dizionario patristico e di antichità cristiane, A. BERARDINO, ed., II, 3209-3210. Fonti, XXVI, serie II, 27. Chirotonia simoniaca

[4] Enciclopedia italiana, 31, 814; New Catholic Encyclopedia, 13, ed., II, 2003, 135: „la simonia è un sacrilegio e quelli che compiano la simonia diventano sospetti della eresia”; HEFELE – LECLERCQ, Histoire des conciles, I, n. 1, 228: „la simonia è un atto d’infedeltà verso Dio”; Mintuitorul Iisus Hristos afirnaca “nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Mamona” Mt 6,24) si trimitindu-i pe scenici sai la misiune le porunceste: “in dar ati luat in dar sa dati” (Mt 10,8). Vechiul Testament consemneaza citeva exemple privind acest sacrilegiu comis de diferite persoane (Ghezi si Valaamo; vezi de asemenea si I Re, 13, 33-34.

[5] Cfr. The Rudder (Pedalion), n. 2, 44; G. ERBICEANU, «Simonia» BOR 4 (1876) 242, apud Tomul Agapiei, 207.

[6] «Dall’Enciclopedia Cattolica di Qumran 2» in http:// www. enciclopedia cattolica it/index.php/Simonia. Per esempio, all’epoca romana e nel primo medioevo, in occasione di ordinazioni, sacramenti, assunzione di cariche e altro sono istituite delle imposte, che però per la maggior parte risalivano a consuetudini legali. In questo modo c’era senz’altro il pericolo di cadere nella simonia vera e propria. Per tale motivo a partire dal IV secolo, sinodi e concili proibirono severamente tali imposizioni di denaro arrivando perfino a condannare il pagamento di beni temporali in qualche modo collegati con la Chiesa. Ma una condanna così globale non aiutò certo a dominare la realtà concreta, perché i giovani popoli germanici avevano sviluppato per l’amministrazione ecclesiastica delle forme che corrispondevano alla loro civiltà agraria e si realizzavano appunto nelle istituzioni delle chiese proprie, dell’investitura, ecc. Così essi capovolsero il rapporto originariamente esistente fra ufficio e proprietà ecclesiastica: mentre secondo la concezione ecclesiastica romana l’ufficio occupava il posto centrale e il patrimonio costituiva il mezzo per mantenere l’ecclesiastico e per provvedere ad altri impegni, nel diritto ecclesiastico influenzato dalla mentalità germanica l’aspetto giuridico oggettivo passò al primo posto e il sacerdote, necessario per i compiti della Chiesa, al secondo. Di conseguenza le chiese potevano essere tutte o in parte vendute e nell’affidare una Chiesa si potevano pretendere dei pagamenti. Ma poiché l’investitura conferiva temporaneamente anche l’ufficio, questi pagamenti avevano perlomeno aspetto simoniaco.

[7] «Lettera di Tarasio ad Adriano», in BEVEREGIUSS, Sinodicon, II, 185; «Sintag. Canonum», I, 24, PG 104, 530-531: “Illis enim creatura et servum Dei ac Patris Spiritum delire fatentibus, isti sui ipsius eum, ut autumant, servum efficiunt. Omnis enim dominus quod habuerit, si voluerit vendumat, sive servum, sive aliud quid eorum quae possidet”.

[8] P. P. JOANNOU, t. I, 1, 154; Autoritatea bisericeasca din totdeuna a fost taxativa  fata de simoniaci. cfr. Fonti, VII, seria II, 363: “Clerici ordinum maiorum qui extorserunt pecunias pro administratione sacrorum ritum, removeantur ab officio et ponantur in gradu clericorum minorem donec poenitentia agant et corrigantur; clerici minores vero ab primum huiusmodi delictum mittantur in monasterium quorum vel trium mensium, iterato vero delicto reducantur ad statum laicalem”,in alte cuvinte clericii care apartin orinului major (diaconi, preoti, episcopi) care solicita bani atunci cind administreaza sfintele taine sa fie indepartati din oficiul bisericesc si  sa fie pedepsiti cu penitenta adecvata si reducerea in ordinul minor pentru a se corecta ; Fonti, VII, seria II, 319: “De consecratione ecclesiae et consecrationis chrismate et de santis antimensiis. Episcopi vel sacerdotes nihil, secundum sanctam regulam, proconsecratine exigere neaque illam magni pretii argenti vendere possunt. Nam res consecratae numquam venduntur, sed gratis accipiuntur et gratis dantur, exceptis expensis ecclesiasticis“.

[9] Sintag. Canonum», I, 24, PG 104, 522-523: “..ut quod gratis accepissent, eis quoque gratis daren’t, non aurum, vel aregentum, aut alias omnino materiles et terrenas facultates pro eis acquirantes. Coelestibus enim et spiritualibus donis nulla est cum terreni set temporalibus mutuationis ratio”.

[10] Canonist bizantin, nascut catre jumatatea sec. 12(1140) si mort dupa anul 1195, a fost patriarh de Antiohia . Din insarcinarea imparatului Manuel Comnenul scrie un comentariu la Nomocanonul in 14 Capitole in care incearca sa puna deacord prescriptiile canonice cu dispozitiile de drept civil

[11] Ioan Zonara , canonist si teolog , a activat in Constantinopol la sfirsitul sec. 12 , a fost secretarul privat al imparatului. A scris comentariil la canonele Apostolilor , ale sinoadelor ecumenice si locale precum si ale sfintilor parinti.

[12] Synodus  Sciarfensis Syrorum in monte Libano celebrata (1888), caput XVI, II, 5, Romae 1896, 286-287: ”Simonia est grave peccatum et enorme, quod qui comititti in sacris canonibus haeretico assimilatur, ideo Ecclesia varias atque severas poenas sancivit contra simoniacos”.

[13] MANSI, 46,856.

[14] Despre bani mentioneaza  can. 29 Ap, can. 2 IV ec, can. 22, 23, Trulan; can 5 VII ec, can. 90 Sf. Vasile cel Mare.

[15] In general atunci cind se discuta de simonie, subiectul are strinsa legatura cu episcopatul. Toate  actele administrative bisericesti poarta semnatura episcopului sau se foloseste formula “din incredintarea PS/IPS”. Un document administrativ din cadrul unei unitati administrative bisericesti (Episcopie, Mitropolie) este obligatoriu sa aiba semnatura episcopului sau mitropolitului sau formula “din incredintarea PS/IPS”.Un act administrativ emis fara a avea semnatura episcopului , mitropolitului sau formula “din incredintarea PS/IPS” este nul de drept. In Biserica chiar daca exista o conducere colegiala, structura este piramidala iar cel din virful piramidei monitorizeaza totul.

[16] S. SIPOS, Enchiridion Iuris Canonici, Roma, 1954, 360.

[17] cfr. MANSI, 46, 857; http:// www. enciclopediacattolica. it/index. php/Simonia. Papa Gregorio Magno stabilisce tre forme di simonia: munus a mano (denaro o regali); munus ab obsequi (servizi e favori); munus a lingua (intercessione); RAIMUNDUS DE PENAFORTE, Summa de paenitentia, I, Comentarium pro religiosi, lib., I, tit., 1, X. OCHOA et A. DIEZ, ed., Roma, 1976, 282: “Committitur simonia tribus modi dicit Gregorius super illum locum Isaiae (33, 15): “Beato chi scuote le mani per non tener donativi”. Munus a manu pecunia est; munus ab obsequio est servitus indebite impensa; munus a lingua est favor

[18] P. P. JOANNOU, t. I, 2, 21: „Si quis episcopus aut presbiter aut diaconus per pecunia hanc obtenuerit dignitatem, deiciatur (καθαιρεισθω) ei ipse et ordinator eius…”; vezi de asemenea Fonti, XV, serie II, 48. Can 17 in colectiile arabice: ”Episcopis vel presbyteris vel diaconis, non licet propter donum fieri sacerdotes [seu ordinari]; si hoc autem aliquis attentaverit, ille qui date sant qui fit [seu ordinatur]. Atque ille qui accipit et qui facit [seu ordinat], ambae partes deponatur”; Fonti, XXI, serie II, 91. Can. 1 al lui Iuda  Thadeo pedepseste episcopul pentru delictul simoniei  cu escomunicarea: “talis episcopus anatema sit”; Iata cum suna  o formula de juramint facuta cu mina pe Evanghelie de candidatul la hirotonie  inaintea episcopului sau.: “Ego (N) praesentatus etc. ad beneficium sive ecclesiam (M) juro per sacrosanta Dei Evangelia quae mei manibus tango, neque me benefici, aut Ecclesiae obtineandae causa, aut ut presentarer, et nominarer, neqae quempiam alium meum nomine, aut consentiente, aut sciente me, quidquam collatori, patrono, seu alii cupiam ea de causa promisisse, aut dedisse, aut compensasse, vel apud quemquam deposuisse. Neque mutuo dedisse, vel locasse, vel mutuo datum, locatum, aut quocumque modo debitum remisisse, aut relaxasse. Nec de domibus, terris, praediis, redditibus, eius Ecclesiae fructibus, decimus, praesentibus, et futuris donationem, remissione, ac locationem fecisse, promisisse, aut invisse, aut alium, mandante, vel consentiente me, promisisse, fecisse, aut invisse. Ita me Deus adjuvat, et Santa Dei Evangelia”.cfr. Synodus provincialis ruthenorum habita in civitate Zamosciae anno 1572 santissimo domino nostro Benedicto PP XIII, dicta, Romae, 1858, 143.

[19] cfr. N. MILAS, CBO, I, 2, 229, apud THEODORIT, «Historia eccl.», I, IV, PG 82; ISIDORUS PELUSIOTA, «Ep. 26, Ad Eusebio episcopo», PG 78, 198: „horrendum esse vendere sacerdotium”; ID, «Ep. 30, De sacerdotio», PG 78, 202: „Neque enim manum impositiones auro committere licet, nec eorum, qui ad sacros ordines adductur ac mores ignorare, nec item alios sceleris auctores proferre, in incorrupto illo atque horrendo tribunali”; ID, «Ep. 111, Ad Zosima presbitero», PG 78, 238. Ne prezinta cazul preotului Zosima hirotonit p ebani: „res arcanas et misticas argento tibi compararis”; ID, «Ep. 119, Ad Eusebio episcopo», PG 78, 261. Vorbind de acelas Zosima Maronem zice: „illud videlicit omnio studio contendens ne quid vitiorum ab altri remotum sit”; GRAZIANO, Decretum pars. II, c. 1, Q 1, c.117, 404: ”et cum primo contra sanctam ecclesiam symoniaca haeresys sit exorta cur non perpenditur, cur non videtur, quia eum, quem quis cum pretio ordinat, prohevendo agit, ut haereticus fiat; A. VERCELENSIS, «De pressuris ecclesiasticis», II, PL 134, 71. Sprijinindu-se te textul de la Ioan 2,16 ”Nu faceti din casa mea pestera de tilhari” vorbeste de: ”indignis sacerdotibus pecuniam venundare”, reluind unele pasaje din Sf. Grigorie cel Mare: “Nec illud praeterimus sed omnino esecrabile et gravissimum esse detestamur, eo quod sacri ordines per simoniacam haeresiam, quae prima contra Ecclesiam orta, et districta maledictione damnata est”. (S. GREGORIO, Registrum epistolorum. VII; Ep. 113. ad Teodorico; Ep. 116 ad Teodemperton).

[20]  «Nomocanonul lui Malaxos» (dupa un manuscris grec din 1613 gasit in Biblioteca Republicii Populare Romane, sub numarul 307) in Indreptarea Legii, 667.

[21] Aceste taxe numite in izvoarele de drept bisericesc taxe canonice au existat in practica Bisericii inca din sec. IV, iar unele dintre ele  au ramas in vigoare in mod ascuns pina in zilele noastre. «Sintag. Alfabeticum», X, 28, in BEVEREGIUSS, Sinodicon, II, 269: „Huiusce autem canonici causa, et eorum quae pro ordinatione ex consuetudine data erant, Aurea Bulla venerabilis imperatoris Isacii Commeni, inter alia, haec decernit. Statuit vero imperatoria mea majestas, ut pro ordinatione sacerdotum, et canonico vetus forma obtineat et nihil amplius ordinatione alicuius episopus qui ordinat, recipiat quam solum septem aureos nummos, videlecet unum, quando eum lectorem creat, tres vero cum deaconum conferit et alios tre, quamdo sacerdotem perficit”; «Sintag. Alfabeticum», X, 28, PG 145, 210; J. LEUNCLAVIS, Iuris graeco-romani tam canoni ciquam civilis, I, 269. Patriarhul de Constantinopol, ratifica printr-un  sinod din 1086 decizia imparatului Alexius I Comnenul  referitoare la taxele impuse pentru hirotonie; Ca titlu informativ, iata ce aflam din Monocanonul lui Fotie referitor la “canonicul” pe care preotul era obligat sa-l ofere episcopului sau in Biserica bizantina: PHOTIUS, «Nomocanon», tit. I, XXIV, PG, 104, 1019. Potrivit consuetudinii, episcopul de la un sat cu 30 de case primea o moneda bizantina de aur, citeva masuri de orz, vin, faina de griu si 30 de pasari ; de la un sat cu 20 de case primea 2/3 dintr-o moneda bizantina de aur, una de argint, un berbecut de 2 ani, citeva masuri de orz, vin, faina de griu si 30 de pasari; de la un sat cu 10 case primea 5 monede de argint, un miel, citeva masuri de orz, vin, faina de griu si 10 pasari; T. BALSAMON, «Ecclesiasticorum constitutionum collectio», lib. III, II, PG 138, 1271-1274. Balsamon prezinta o lista cu platile (taxe maximale si minimale) care existau in Biserica bizantina,  cum ar fi: taxe pentru intronizarea episcopului; φιλότιμα, daruri pe care preotii le ofereau in mod regulat episcopilor lor; vezi de asemenea taxele bisericesti hotarite de catre sinodul de la Stoglov (1551) in Fonti, VII, seria II, 319: “ab eo qui diaconus constitutus et dein sacerdos ordinatus est: rublum moscovitum et unam grivnam pro concessione; a diacono qui sacerdos  ordinatur, semirublum cum grivna pro concessione”; C. POPOVICI, Fontanele si codicii dreptului bisericescu ortodoxo, Cernauti, 1886, 13; N. MILAS, Dreptul bisericesc oriental, Bucuresti, 1915, n. 5, 444.

[22] «Ius canonicum graeco-romanum», PG 119, 861. Iata ce zice decretul sinodal despre obligatia candidatului la hirotonie  chemata κανονικόν: “quatenus illud decretum synodale canonici nomine numum aureum unum a sacerdote duntaxat exigendum statuit, diaconi set subdiaconis nihil prebentibus: et a quolibet eorum, qui ordinatur, si lector sit nummum aurem unum, si diaconus, nummos tres similes; si presbiter , alios tres fummo consimiles sumendos”; GRUMEL, II, N. 851, 264; J. DARROUZES, Les regestes des actes du patriarcat de Constantinopole, Fasc. II, III, N. 851, N. 970, Paris, 1989, 354. 430; The Rudder (Pedalion), n. 2, 44.

[23]   P. ERDO, «Ius Graeco-Romanum and Canon Law (Critical report)» in Atti del Congresso Internazionale Incontro fra canoni d’oriente e d’occidente, Ι. R. COPPOLΑ ed., Bari, 1994, 224; vezi legislatia greaca –romana referitoare la simonie in «Nomocanon», I, 24, PG 104, 1006-1007

[24] «Novella 17 di Leone», PG 107, 155-159; Le Novelles de Lèon VI le Sage, P. NOAILLES – A. DAIN, ed., Paris, 1944, 62-69. Prin aceasta Novella se stabilete ca noul nascut trebuie sa fie botezat dupa 40 zile, exceptie fiind cazurile de necesitatre.; L’Eucologio Costantinopolitano agli inizi del secolo XI, M. ARANZ, ed., 29: “Il candidato (al battesimo) era cristiano dal 40 giorno di vita”.

[25] «Simonia», in Dizionario di erudizione storico-ecclesiastico da S. Pietro sino ai nostri giorni, G. M. ROMANO, ed., Venezia, 1854, 165-172.

[26] Cu aceste cuvinte se definea Grigorie cel Mare inca de pe vremea cind era doar un diacon , formula pe care a uzitat-o si atunci cind a ajuns papa. Aceasta formula a fost dupa aceea imitata de toti succesorii sai iar  din sec. IX, in cancelaria pontificala acest titlu a devenit unul exclusiv, fiind folosit numai de papa.Cu privire la aceasta chestiune  vezi: H-GEORGE BECK, Istoria Bisericii Ortodoxe  din Imperiul bizantin, Bucuresti, 2012, 146. Patriarhului Ioan IV Postitorul cu ocazia unui act sinodal i s-a atribuit titlul de patriah ecumenic. Actele au fost aduse la cunostinta Romei, iar Papa Pelaghie II(579-590) a protestat. Patriarhul Chiriac (596-606) se autointitula in scrisoarea sinodala catre Grigore cel Mare patriarh ecumenic:Grigore a protestat insa pentru a evita un scandal „ecumenic” se intituleaza „servus servorum Dei”, iar patriarhii au evitat multe secole la rind sa faca uz in fata papei de titlul lor.

[27]GREGORIUS MAGNUS, «Ep. 46», PL 77, 1166: „In Orientis Ecclesiis nulum ad sacrum ordinem misi ex praemiorum: datione pervenire, si ita esse vestra fraternitas agnoscit, han primam oblationem omnipotente. Deo offerat ut a subiectis sibi Eclesiis errorem simoniacae haereseos compisca. De altfel nici Occidentul nu a scapat de aceasta plaga  asa cum ne da marturie Sf Grigorie de Tour in timpul dinastiei merovingienilor: „I re vendevano i sacerdozi e i chierici li compravano a peso d’oro”, dato che l’acquisto di dignità ecclesiastiche comporta anche quello di beneficio; spesso vescovi e abati per rifarsi delle spese dell’acquisto gravavano sui loro sudditi, provocando così per reazione le ribellioni del basso clero e del popolo e la nascita di gruppi pauperistici ed evangelico ereticale. La riforma di Gregorio VII che cercò di rendere l’autonomia del vescovo dall’ingerenza del potere laico, fu in gran parte una lotta contro la simonia. cfr., Dizionario del medioevo, B. FRUGONI, ed., 225. 229.

[28] DENZ., 474-476; GREGORIUS MAGNUS, «Ep. 53», PL 77, 783-784: “Agnovi quod in Galiarum vel Germaniae partibus nullus ad sacrum ordinem sine comodi datione pervenit. Quod si ita est, flen, dico gemens, denuntio, quia cum sacerdotali sordo intus cecidit, foris quoque dio stare […].”; GRAZIANO, Decretum pars. II, cs. 1, Q 1, c. 117, 404: ”et cum primo contra sanctam ecclesiam symoniaca haeresys sit exorta cur non perpenditur, cur non videtur, quia eum, quem quis cum pretio ordinat, prohevendo agit, ut haereticus fiat”.

[29]  N. MILAS, CBO, I ,1, 188, PG 137, 383; «Sintag. Canonum», I, 24, PG 104, 515; «Syntag. Alphabeticum», X 28, PG 144, 203; COD, 87-88.

[30] PG. 137, 386-387; Kormcaja Kniga, P. .I. ZUZEK, ed., OCA 168 (1964) 147-149 . Aristenos  zice: “Daca vreunul cumpara sau vinde hirotonia sau poate a fost numit intr-o oarecare functie bisericeasca  el va trebui sa fie sa fie depus »

[31] HEFELE – LECLERCQ, Histoire de conciles, II, 1908, 773; «Ep. 6, Suscipientes sanctisimae fraternitatis all’arcivescovo Bonifacio di Magonza» (5 nov. 744), PL 89, 928: “Lovim, intr-adevar cu anatema pe toti aceia care ar fi indraznit sa vinda pentru bani darul Duhului Sfint ».

[32]  Pentru exemplificare, iata ce capete de acuzare i s-au adus episcopului Ibas de Edessa acuzat de sinod ca simoniac : a primit bani pentru hirotonie, ahirotoni pe un oarecare Balleum(Valentium)  care era “infamen nomine”  si adulter “masculorum concubitorem”; a hirotonit pe fiul fratelui sau, adica pe nepotul sau care ducea o viata scandalosa , traind in adulter cu o oarecare Challoma care era casatorita. Cfr. MANSI, III, 223.; N. MILAS, CBO, I ,1, 189. Lucrurile aceste se intimpla si in timpurile moderne , insa sint trecute repede sub tacere.

[33]  «Novella 123», 2, 1, 596: “..sancimus, ut nullus per suffragium auri aut aliarum rerum episcopus ordinetur. Si quid autem tale committatur, ipsi semet ipsos et dantes et accipientes et meditatores eorum secundum sanctas scripturas et sacras regulas damnationi subiciunt, et propterea et qui dat et qui accipit et mediator eius sanctus sacerdotii aut cleri honore removeatur”; Basilicorum, I, lib. III, tit. I, 9, 94: “ut nemo auri vel aliarum rerum datione Episcopus ordinetur”

[34] PALADIU, «Vita Crisostomy», 15, PG 47, 51-52; MANSI III, 995-996; THEODORUS STUDITA, «Ep. 21, Simeoni monacho», PG 99, 983.Sf Ioan Gura de Aur i-a depus pe cei sase episcopi, insa le-a permis sa ramina in sf.altar: “Chrysostomum erga sex episcopos quos deposuit; nihil id discrepat, et si videatur: cum privans illos omni prorsus sacerdotio solam illis ad altare participationem permiserit”; SOZOMENUS, «Historia ecclesiastica», VIII, 6, PG 67, 1529; GRUMEL, I, N. 16, 9; Pedalion, 956-957.

[35]«Sintag. Canonum», I, 24, PG 104, 535: “Quoniam causa ista biennio maxima est parte esaminata est, et ad testium adventum facta est dilatio, rogo pietatem vestram ut hodie jamjam testes producam. Etsi Antonimus mortus est, qui nummos accepit et ordinavit, attamen supersunt et qui dederunt, et qui ordinati sunt [..]. Dedimus confessum est, et ordinri sumus: talem putantes esse consuetudinem, ut videremur a curia liberati. Et nunc, oramus, si fas est simus in ministerio Ecclesiae: sin minus aurum, quod dedimus recipiamu: quidem enim e nobis uxorem supellectilem dedimus”; MANSI, XIII, 469. Pina la can 12 Trulan  episcopii erau  casatoriti .

[36]  A. COUSSA, Epitome praelectionum e iure ecclesiastico orientali, Vaticano, 1940, 106. Cuvintul patriarh isi trage originea de le evreii elenisti care citeau Sf. Scriptura in greaca (Septuaginta). In aceasta versiune cuvintul patriarh inseamna  “familiae cuiusvis, vel tribus israeliticae caput et principem”.

[37] «Sintag. Canonum», I, 24, PG 104, 538: “Quod ad curiam quidem attinent, ego eos, Deo iuvante, esorto imperatore: vos autem mandate ut ab haeredibus Antonimi ipsi accipiant  quae dederunt. Praecipit synodus, aut aurum acciperent ab haeredibus Antonimi, et comunicarent intra altare: essent autem jam nam sacerdotes, sex ex sacerdotibus, ne si ista concederentur, most fieret Iudaicus aut Aegyptus, vendendi atque emendi sacerdotium. Dicunt enim pestilentem, et falsum Iudaeorum patriarcham, singulis annis, aut anno interjecto, synagogae principes mutare ad corradendam pecuniam, similiter et huius aemulum Aegiptiorum patriarcham, ut impleatur illud prophetae: Sacerdotes eius cum muneribus respondebant, et prophetae eius cum pecunia vaticinabantur”; vezi de asemenea  J. LEUNCLAVIS, Iuris graeco-romani tam canoni ciquam civilis, II, 194; GRUMEL I, N. 20, 11; MANSI III, 995-996; «De vita S. Jonnis Aureioris», in MANSI, XIII, 469; SOZOMENUS, «Historia ecclesiastica», 8, 6, PG 67, 1529; NICEPHORUS CALISTE, «Historia», 13, 11; PG 146, 958.

[38] [38]  P. P. JOANNOU, t. I, 1, 153: „Eos qui pecuniis ordinantur, sive episcopos sive qualescumque clericos, et non ex probatione ac vitae electione, deponi iubemus; sed et eos etiam qui ordinaverunt”; T. BALSMONE, «Responsa ad interrogationes Marci» (28), PG 138, 979-982: “Si qui episcopus propter pecunias ordintionem fecerit, et non venalem gratiam in venditionem deduxerit, et propter pecunias ordinaverit episcopum, vel chorepiscopum, vel presbyterum, vel diaconum, vel aliquem eorum, qui in clero annumerantur, vel propter pecunia promoverit oeconomum, vel defensorem, vel paramonarium vel omnino aliquam ex canone, turpis quaestus gratia, qui hoc tentasse convictus fuerit de proprio grado in pericolo veniat; et qui est ordinatus, ex ordinazione o promozione quae instar mercatorum venundatur, nihil iuvetur, sed sit a dignitate vel curationes alienus quam pecuniis adeptus est”. Pentru a completa lista lui Balsamon putem enumera si alte oficii si functii care esista in Biserica bizantina la sfirsitul primului mileniu: l’economo, con il compito di amministrare tutti i beni dell’eparchia; il sachelarios, che aveva cura degli affari dei monasteri; lo schevofilasso, che aveva cura della casa della Chiesa; il cartofilasso , che era il sorvegliante e l’amministratore supremo dei registri ufficiali dell’eparchia, il sachelion che aveva cura delle parrocchie e dei parroci; il protekdicos, l’avvocato principale della Chiesa; il protopresbitero, il responsabile nei problemi liturgici che girava ad interim nel caso in cui la sede vescovile fosse vacante; il canstrisios, che aveva cura del tesoro dell’eparchia; il referendarios, che intermediava le relazioni del vescovo con le autorità politiche; il logotetis, che si occupava del controllo di tutti i conti della Chiesa. cfr. I. N. COZMA, Il diritto patrimoniale e la sua incidenza sul rapporto tra ortodossi e greco – cattolici nella Romania post – comunista, Dissertazione ad Doctoratum, Romae, 2008, 45.

[39] BEVEREGIUS, Sinodicon, I, 182: „Ecclesias velut gangraena depascebatur. Proinde hunc canonem sextae quoque huius synodi patres superioribus ad dietere”; PG 137, 587-590; Fonti, VII, seria II, 362-363.

[40] GRUMEL, II, N. 363,17; S. TARAISE, Lettre a Jean, hegoumene et anchorète, au sujet des èvèques ordones par simonie (fine del 790), PG 99, 1455: ”Omni ergo episcopus, vel presbyter, aut diaconus convictus, quo per pecunias manus impositionem dederit vel acceperit, a sacerdotio decidit”; GRUMEL II, N.361; S. TARASII PATRIARACHAE, «Vita», VI, PG 98, 1403. Printr-un decret mentioneaza ca toate hirotoniile si avansarile in grad ale preotilor se fac in mod gratuit”Simoniacae crumenae sciendes vinculum quo santus Spiritus donum venale proponitur statuit, ut sacerdotium gratis flerent creationes et ordinationes; ex atrio ecclesiastico omnem pecuniariam expellens consuetudinem, et quiquid erat asperam eiiciens”; Fonti, VII, serie II, 143. Episcopul, arhimandritul care dau functii contra unei taxe impotriva regulilor sacre sa fie depusi. Episcopul va fi depus si trimis intr-o manastire  sub ascultare.

[41] P. P. JOANNOU, t. I, 1, 154: „Ut nullus, sive episcopus, sive presbyter sive diaconus, imaculatam praebens communionem a comunicando pro participatione obolos vel quamvis aliam speciem exigat”.

[42] P. P. JOANNOU, t. II, 292-299; Pidalion, 704-705; Pedalion(Rudder) 957; vezi de asemenea Epistola lui Tarasie, patriarhul Constantinopolului trimisa papei Adrian din Roma  unde sanctioneaza simonia si cere ajutorul papei pentru desradacinarea acestui flagel din Biserica lui Hristos in P. P. JOANNOU, t. 2, 314-332; PITRA, II, 304-306; J. LEUNCLAVIS, Iuris graeco-romani tam canoni ciquam civilis, I, 190-192: “Omnes ecclesisticas pomotiones ob pecuniae dationem factas remouent”.

[43] GRUMEL I, N. 143, 62-63; PITRA II, 184-185: “Si quis episcopus pecuniis ordinationem fecerit, et non venalem gratiam ad venditionem deduxerit, et pecuniis ordinaverit episcopum vel chorepiscopum vel presbyterum vel diaconum, vel aliquem eorum qui in clero connumerantur, vel pecuniis provehat oeconomum vel defensorem vel paramonarium vel omnino aliquem ex clero, propter suum turpe lucrum, qui hoc aggressus esse convictus fuerit de proprio grado veniat in periculum, et qui ordinatur nihil ex ordinatione ac promozione que sit instar mercaturae, iuvetur: sed sit alienus a digitate, vel curatione, quam pecuniis assecutus est. Si quis autem his turpibus ac nefariis lucris sequester intercessorve apparuerit, is quoque si sit clericus, a primo grado excidat. Si autem laicus vel monachus, anathematizetur”; HEFFELE-LECLERCQ, Histoire des conciles, II, 887; J. LEUNCLAVIS, Iuris graeco-romani tam canoni ciquam civilis, I, 187-190,prezita o lista cu episcopii care au semnat enciclica lui Ghenadie   ; «Sintag. Canonum», I, 24, PG 104, 526-530.

[44] MILAS, CBO, I, 495; COD, 140, «Sintag. Canonum», I, 7, PG 104, 494

[45] P. P. JOANNOU, t. I, 1, 251-25; MANSI, 13, 422. COD, 141; Basilicorum, lib. III, tit.1, c. 17, 97. riprende la «Novella 137»,4; ID., lib. III, tit. 3, c.2-5, 133-134, «Novella 131», 1-4; Syntag. Alphabeticum, A, 36, PG 144, 1094.

[46] COD, 152-153; BEVERENGIUS, Sinodicon, I, 290.Balsamon in comentariul sau la can. 4 VII ecum. afirma  : „Ut turpis questus affectio a christianis radicitus, statuerunt non licere antistibus a sui episcopi, clericis velmonach aurum vel aliam quamcumque rem exigere”; GRUMEL II, N. 365, 19; PG 98, 1478-1479, PITRA, II, 309-313. Sf. Tarasie, patriarh de Constantinopol in enciclica sa canonica (VI) adresata episcopilor din Sicilia ii roaga sa observare canoanele sinodului VII ecum apoi face un rezumat de 9 canoane privind diferite delicte savirsite de clerici : can. 29 Ap; can. 2 sin IV ecum; can. 5, 14, 19 sin VII ecum; can. 17, 18, 25 Ap.; can. 4 Laodicea.

[47] Cfr. Sint. At, II, 569