Crestinismul in Corpus Iuris Civilis

 

In Corpus Iuris Civilis se gaseste o ampla legislatie religioasa care este de mare importanta istorica, prorpiu zis de la compilatia lui Justinian incepe sa se dezvolta dreptul, atit in Orient cit si in Occident. Intr-o alta ordine de idei aceasta compiltaie, constituie un izvor bogat  ce oglindeste raportul intre si Biserica si stat “sacerdotium et imperium”  si in definitiv intre drept si religie .

Incepind cu imparatul Constantin cel Mare, imperiul devine crestin, se deschide o noua era si un nou ciclu de civilizatie. Noua Roma, pe care Constantin o fondeaza pe malurile Bosforului este nu numai o metropola splendita si incintatoare pentru a da satisfactie gustului oriental ci este si centru de viata spirituala. Noua Roma, Constantinopolul, se contrapune Romei pagine, insa fara a o distruge. Aceasta a fost intentia lui Constantin[1], imparatul care dorea ca imperiul crestin sa fie pus sub protectia legii divine, asa cum rezulta din multele sale legi, unde imparatul il invoca pe Dumnezeu in caliatea sa de protector al “res publica”[2].

Impartul Zenon, care traieste un secol dupa Constantin cel Mare, prezinta perioada de guvernare a acestuia ca fiind ”veneranda christianorum fide romanum munivit imperium”[3]. Legile emnate de Constantin cel Mare exalta in mod frecvent “lex Christiana” calificata ca “sanctissima lex”, “sacrosanta religionis auctoritas”[4]. Tot imparatul Constantin convoaca primul sinod ecumenic de la Niceia de la care avem prima parte a Simbolului de Credinta. Acum la curtea imperiala gasim nu numai oameni politici, juristi si militari, ci si eclesiastici si parinti ai Bisricii ca Eusebio de Cezarea, Osio de Cordoba, Lactantiu, etc.

Referitor la legislatia Constantiniana, impartul Iulian Apostatul emite urmatoarea apreciere potrivit celor scrise de Ammiano Marcellino (Res gestae, 21, 10,8), “memoriam Constantini vexavit ”pentru ca “novatur turbatorque priscarum lequem”. La  o lege  de-a lui Constantin urmeaza una abrogativa de-a lui Iulian, acesta din urma  avind nostalgia vechi Rome si nu poate tolera noua titulatura a imperiului si cu atit mai mult legislatia in favoarea Bisericii crestine[5]. Noile legi date de Constantin, dezonorate de Iulian, sint exact acelea care au amprenta crestina. Orientarea religiosa devine decisiva  si insistenta cu succesorii acestuia. Legislatia este importanta pentru ca pe de oparte  ea tinteste afirmarea credintei crestine iar pe de alta parte  tinteste la inlaturarea ereziilor,  care incepeau sa incolteasca in imperiu.

Legea divina este numita “superna lex”[6], sau “lex nostra”[7], si se afirma ca “ nihil aliud praecipi volumus, quam quod Evangeliorum et Apostolorum fides e traditio servavit”[8]. Potrivit imparatilor Teodosie si Valentinian  scopul statului este apararea religiei “sit nobis cura diligens per omnia superni Numinis religionem tueri”[9]. Un amplu titlu din Codex Theodosianus vorbeste despre De Haeretici (16,5) si contine mai bine de 60 de legi date de imparatii Constantin, Teodosie si Valentinian. Zeci de legi il invoca pe Dumnezeu (de 50 de ori), pe Iisus Hristos ( de doua ori), Sfinta Treime (de 4 ori), Duhul Sfint ( de 4 ori), Divinitatea ( de 5 ori) .

Religia crestina va fi mai penetranta in legile lui Justinian. Biografia lui Justinian referitoare la viata si vicisitudinile sale umane  oscileaza intre aciditatea lui Procopiu care-l prezinta ca un demon cu infatisare umana si mozaicul de la Ravena din traditia medievala culminind cu glorificarea de catre Dante. Fiecare epoca are probleme de fond si incearca sa si le rezolve in conformitate cu aspiratiile si mentalitatea timpului. In timp ce se rezolva unele se profileaza altele. De la Constain cel Mare  la Justinian, problema sociala  cea mai importanta  si   urgenta care depaseste oricare alta problema este aceea religiosa. Vechea libertate sau agnosticismul in chestiunea religiosa nu mai este deloc admisibila: Hristos nu poate sa coexiste  cu divinitatile pagine din panteonul roman, nu este permis oamenilor, fii ai aceluias Dumnezeu  sa ignore sau sa-l renege pe Tatal ceresc.

Acum problema religioasa asuma un caracter social caci nu priveste individul in constiinta sa intima din care vine libertatea religiosa  ci priveste toata comunitatea care trebuie sa aiba aceasi conceptie de viata. Agnosticismul sau opozitia fata de religia crestina,  este un rau nu numai pentru individ  ci si pentru colectivitate pentru ca se retine ca atrage ura divina .

Teologia nu mai sta la marginea culturii, ci este toata cultura  cum o demonstreaza inflorirea patristicii orientale si occidentale, este interesul popular pentru probleme religiose cum este prezentat de catre istorici. Problema religiosa nu ramine insensibila statului – supremul moderator al binelui pentru supusii sai –  care incearca sa o rezolve prin legi dupa cum Biserica  incerca prin predica .

Legislatia religiosa este impunatoare atit prin numar cit si prin importanta. Legile  sint asa de multe, operind in diferinte directii incit ar putea forma un mic corpus aparte  cu mar fi:

  1. Afirmarea credintei crestine care este predicata de catre Biserica
  2. Ostilitate deschisa si decisiva impotriva ereziilor, considerate un real pericol social precum si ostilitatea fata de ramasitelor pagine;
  3. Adecvarea dreptului statal la legea lui Hristos

Legislatorul prin legile emante are in vedere   bunastrea supusilor sai nu numai in latura temporara  ci si in cea spirituala, potrivit preceptului evanghelic “cautati mai intii imparatia cerurilor si toate celelalte vi se vor aduga voua” .Viata nu resida doar in raporturi materiale, Legislatorul inceraca sa-i determine pe supusi sa ajunga la commune omnium care este un bun, nu numai material ci si ceresc[10]. Prima sarcina a Legiuitorului este aceea de salvarea sufletelor, iar lucrul acesta se obtine prin acte de cult:  venerarea Sfintei Treimi si a Sf. Fec. Maria[11] . El doreste ca supusii  sa traiasca drept ca sa beneficieze de clementa divina[12]. Paginii sint calificati ca fiind “hostes animarum”[13].

Imperiul are o precisa inspiratie crestina care nu se confunda cu vechea religiozitate a statului pagin. Justinian isi pune in Dumnezeu salvarea Imperiului[14]si declara cu emotie ca el ofera totul lui Dumnezeu, pina si acea gradioasa compilatie juridica  care este Corpus Iuris  Civilis. Orgolios de realizarea ei recunoaste ca este opera divina si multumita lui Dumnezeu[15]  s-a ajuns la infaptuirea acestui Corpus de legi.

Atit Institutiones cit si Codex -ul sint date “In nomine Domini nostri Jhesus Christi”. Codex-ul se deschide cu un titlu care anunta tot programul : “De Summa Trinitate  et de fide catholica  et ut nemo  de ea publice contendere audeat”. Prima lege este exact celebra  “cunctos populos” din 380  data de Grazian si Teodosius, emanta poate si la sugestia Sf Ambrozie al Milanului, unde impune tuturor supusilor imperiului de a imbratisa religia crestina, transmisa de apostolul Petru[16]. Multe legi sint date in“In nomine Domini Jhesus Christi”, citeodata se declara ca legea este emanata  “in Dei omnipotentis gloriam”[17]Numeroase legi, pentru continutul lor religios sint oferite lui Dumnezeu[18] .

Justinian, urmind predecesorilor sai, prin intermediul legislatiei, isi propune afirmarea religiei crestine, inlaturarea ramasitelor paginismului si  impiedicarea aparitiei ereziei si a schismei. Observarea si practicarea dreptei credinte  este “primum et summum bonum”[19] pentru toti oamenii, iar printr-o serie de legi incearca sa reprime orice deviatie de la credinta adevarata aplicind ereticilor pedepse grave, mai ales in zona succesiunii ereditare. Numeroasele erezii  sint calificate prin termenii “insania” sau “morbus” si sint combatute  pina la punctul  de a determina o adevarata intoleranta.

Pericolul eresiei este aidoma unei epidemii, iar Legislatorul intelege sa apere comunitatea care ar putea fi infestata in ansamblul ei. Sanatatea spirituala a supusilor sai avea prioritate  impotriva oricarei alte problem de interes social  iar interesul spiritual il stimuleaza pe Legislator. La vreme aceea  problema nu era legata de libertatea religiosa ci de credinta, pentru ca in jurul credintei   se discuta si se combate cu animozitate. Lupta este pentru credinta, nu pentru libertate, iar prin dialog se doreste sa se ajunga la adevar. In Novella 45,1(537) Justinian   marturiseste ca Statul este impotriva oricarei erezii, si este “iam plenus orthodoxae fidei” iar in Novella 109 praef (541) releva cu bucurie ca preotii de la sf. Apostolica Biserica  sa predice “un ore”  credinta crestina. Intre dreptul bisericesc si cel statal nu exista un raport de subordonare intr-un sens sau intr-altul, si nici  separare, ci mai degraba  o compenetrare, o separare este  posibila numai in mod istoric[20]. Raportul intre autoritatea civila  si ecclesiastica, intre lucrurile umane si lucrurile divine este foarte bine precizat in gindirea lui Justinian. Legislatia religiosa are ca obiectiv fixarea dogmelor credintei ortodoxe:

Simbolul de credinta de la Niceia este  formulat intr-o lege di 533, potrivit schemei precise de la Niceia[21]. Legislatorul declara in mod explicit  ca nimic nu se adauga  sau se modifica, chiar declara “quod absit”. Dogmele fundamentale ale credintei ortodoxe  sint in mod scrupulos reproduse in legi si impune tuturor observarea lor, ca obligatie juridica. In alte cuvinte,incepind  cu Justinian observarea dogmelor  si a credintei devine obligatie juridica. Observarea si practicarea adervaratei credinte este o obligatie juridica a cetateanului, dupa  cum Statul are obligatia  de a tutela credinta ortodoxa.

  1. Treime de la care purcede totul[22];
  2. Incoruptibilitatea si consubstantialitatea[23];
  3. Fecioara Maria[24];
  4. Intruparea lui Iisus[25];
  5. Mintuirea neamului omenesc infaptuita prin purtarea de grija a lui Dumnezeu  prin persoana lui Iisus     Hristos[26];
  6. Judecata finala[27];
  7. Invierea trupurilor[28]

Justinian considera deciziile  luate la cele patru sinoade ecumenice ca legi ale statului[29] si declara ca sint in conformitate cu Sfintele Scripturi[30]. Mila divina nu doreste pierderea pacatosului, ci salvarea lui (Novella 77 praef), de aceea Legislatorul  prefera  un amendament  pentru “animas delinquentium” declarind  ca trebuie observat ceea ce zic sfintele canoane[31]. Trebuie  judecat cu dreptate insa cu teama de Dumnezeu[32] pentru ca nu este suficient ceea ce este drept dupa legea civila  ci este necesara teama de Dumnezeu  astfel incit justitia umana sa se intilneasca cu cea divina, motiv pentru care judecatorilor si functionarilor civili le-a fost impus juramintul cu scopul  de a observa legea crestina in indeplinirea sarcinilor lor  [33]. Formula juramintului pe care Justinian o impune magistratilor inainte de a intra in functie contine promisiunea de observare a echitatii.

Rascumpararea prizonierilor este considerata cel mai inalt act de pietate si de caritate nu numai pentru ca prizonierul isi recapata libertatea materiala, dar mai ales prin rascumparare  sufletele devin libere a “mortibus et vinculis”. Cu aceasta intentie, urmind preceptelor sf Ambrozie al Milanului[34] aproba  ca vasele sfinte sa poata fi vindute pentru rascumparare, pentru ca “redemptio animae aliis omnibus pretiosior est”[35]. Nu este absurd si nici antijuridic sa se prefere “animas nomine” lucrurilor , mergind pina la obiectele sfinte[36].

Casatoria este considerata “nexum divinum”[37] si se afirma ca nimic nu este mai sfint decit aceasta[38]. Uniunile inafara casatoriei sint calificate desfriu asa cum stabileste legea divina[39].

Justinian doreste ca  Imperiul sa fie in mod esential crestin, si afirma ca “imperium”  trebuie sa fie de acord cu autoritatea eclesiastica pe considerntul ca  asa cum intre lucrurile umane si divine exista toteauna “unam symphoniam” tot asa intre “imperium et sacerdotium”[40] nu trebuie sa existe vreun contrast. “Sacerdotium et imperium” sint considerate ca “maxime dona Dei”[41], unul serveste pentru lucrurile divine iar celalat pentru lucrurile umane. Se vorbeste in mod egal de “civilis et sacerdotalis potentia”[42] ca entitati distincte, insa amindoua au acelasi scop; “sacerdotium et imperium” nu difera mult intre ele[43].

Justinian n-a fost un sfint, desi Dante il asaza in paradis, ci un om cu plusuri si cu minusuri care in lupta pentru afirmarea credintei, au fost cazuri cind s-a gasit  in dezacord cu doctrina profesata de catre Biserica[44]. Cronicarul Teofane Abate  ne releva ca  in ultima perioada a vietii sale voia sa se converteasac la monofizism insa prevenit de Dumnezeu Justinian moare [45].

Puterea publica  se fundamenteaza pe conceptia teocratica, potrivit Vechiului  si Noului Testament, concept dezvoltat foarte mult de catre patristica. Problema teocratica explica unele apelative: Justinian se califica pe sine insusi ca “numen” , “aeternitas”, “sacri apices”; legile sale sint calificate ca fiind “sacre”. Aceste apleative sint un reflex al conceptiei teocratice : daca puterea care il investeste pe imparat vine de la Dumnezeu, este clar ca legile si tot ceea ce gindeste capul imparatului  este sfint. Divinitatea imparatului nu este ca in lumea pagina, ci deriva din investitura divina .

Impunerea crestinismului in intreg imperiul justifica inalta consideratie  de care se bucura sacerdotiul, adica Biserica crestina[46]. De ex. clerul exercita importante functiuni publice cum ar fi;  recunoasterea dreptului de a-i elibera pe sclavi “ manumissio in ecclesia”; dreptul episcopilor de a fi judecatori in chestiuni litigiose civile si penale “episcopalis audientia”, etc.. Unele din legile lui Justinian atribuie episcopilor dreptul de supraveghere  si de monitorizare a legilor referitoare la copiii abandonati  sau gasiti[47], la cei care erau indepartai din imperiu[48], la tutela esercitata de mama[49] etc.

Chiar predarea dreptului este controlata  de episcop, fiindca profesorii  pot “legum doctrinam Dei gubernatione tradere” sau pentru ca trebuie “prius anima set postea linguas fieri eruditos”[50]. In legatura cu testamentele lasate de muribunzi in favoarea Bisericii, functiunile episcopilor sint foarte importante, iar la aceste functiuni se adauga supravegherea carcerilor si executarea pedepsei incarceratilor. Daca vreun incarcerat sufera un oarecare abuz sau violenta, acesta prin intermediul episcopului se putea adresa imparatului[51]. Tot episcopul era acela care atunci cind constata un oarecare abuz din partea functionarlor publici avea facultatea de a-l inlatura sau de a-l face cunoscut imparatului[52], mai mult,  chiar administratia publica  nu era scutita de controlul episcopului[53].

Impunerea religiei crestine in imperiu precum si armonia care exista intre “sacerdotium et imperium”  explica raportul intre legea divina si cea umana. Dreptul divin propovaduit de catre Biserica,  apare  la Justinian superior  celui uman[54]. Sfintele canoane  in ampla lor cuprindere si semnificatie  se prezinta ca model al legilor civile, in alte cuvinte totul poate sa fie bun daca sfintele canoane sint observate “ sacrorum canonum observatio custodiatur”[55], iar Sfintele Scripturi  ajuta la “meliora decernenda”[56]. Daca sarcina imparatului este aceea de a tine cu tarie legile care contribuie la siguranta materiala a supusilor, “quanto maius”  se impune “ studium collocare dedemus” in observarea  “sacris canones” care au in vedere sanatatea sufletelor noastre.

Pentru fiecare lege pe care o da, Justinian avertizeaza in mod explicit ca dispozitia cupinsa in ea  este luata din canoane “secundum canones”. Aceasta fraza stereotipa demonstreaza  preocuparea constanta a lui Justinian  de a nu se indeparta de preceptele  Bisericii. Declara ca observa regulile sacre  si parintii Bisericii “sacras regulas et antiquas patres”[57] ; stabileste opriri sau interziceri care se gasesc in sfintele canoane  “quemadmodum in sacris canonibus definitum est”[58]. In general, Justinian declara ca sfintele canonae nu trebuie sa aiba o valaoare  si o eficacitate mai mica decit legile sale[59]. Cu aceasta afirmatie avem o receptare integrala a dreptului bisericesc, de altfel gindirea sa era aceea ca legile sale in materia bisericeasca nu   puteau sa se sustina  fara autoritatea canoanelor .

Leges  et canones coincid in mod substantial iar Justinian adesea se bucura de paralelismul lor, asa se face ca de multe ori se exprima in maniera aceasta: “secundum sacros canones et nostras leges”[60]. Ioan Scolasticul afirma  ca legile lui Justinian sint in concordanta cu  sfintele canoane[61], iar aceasta armonie intre “leges et canones”  a dus la formarea Nomocanoanelor bizantine,  semnificative atit prin nume cit si prin continut. Aceste Nomocanones sint punctul de plecare al doctrinei canonice  in Orient, incepind de la  Ioan Scolasticul pina  la Teodor Balsamon. In “Nomocanones” alaturi de canonaele apostolice  si canoanele  sinoadelor ecumenice  gasim si texte din Novelele lui Justinian. Justinian n-a facut nimic altceva decit sa adune canoanele emanate de catre sinoadle ecumenice si sa le dea putere de lege, ceea ce nu este putin.

Legislatia lui Justinian in materie eclesiastica  nu este o creatie imperiala, ci  o afirmare a ceea ce decisesera canoanele bisericii cu mult timp in urma. In aceasta opera  Legislatorul nu era consiliat de Trebonian si nici de marii juristi care au fost artizanii monumentalei lucrari Corpus Iuris Civilis, ci de episcopi si preoti, simpli sau celebri,  ca patriarhii Constantinopolului , Epifaniu si Mena, care formau anturajul imparatului. Acelasi Procopiu care a lansat cele mai acide invective la adreasa lui Justinian  atesta ca Justinian petrecea noptii intregi  in discutii cu preotii in loc sa se ocupe de afacerile statului. Traditia pagina considera “ius sacrum” ca dreptul statului, mai precis acest “ius sacrum” era  parte a dreptului public. Biserica si-a format propriul sau “ius sacrum” care era independent de dreptul statului. Justinian nu putea ramine doar spectator si gaseste oportun sa treaca tot dreptul sacru al Bisericii  in legi de stat.

Opera lui Justinian  propaga si imparastie in teritoriile barbare  nu numai dreptul roman ci si religia crestina, de aceea tradizia romana-bizantina poate fi calificata si ca traditie romano-crestina.

Legislatia eclesiastica a lui Justinian  favorizata si sugerata de insasi Biserica de atunci nu este o ingerinta a puterii temporare intr-o zona rezervata Bisericii pentru ca Legiuitorul nu a inovat  ci a tradus in legi canoanele. Nu se poate nega ca in fata diferitelor practicii bisericesti si nepotrivirilor  de opinii din sfera aceleiasi Biserici, Legiuitorul citeodata a urmat   un curent mai preferabil decit altul. Nu se poate nega ca in fervore discutiilor teologice foarte vii din vremea aceea[62], imparatul a gresit sau consilierii sai l-au facut sa greseasca, dar e sigur ca in linia programmatica nu a intentionat sa se indeparteze de la directiva Bisericii de atunci, si cu atit mai putin sa-si impuna vointa sa.

[1] CTh.13,5,7 (334): “aeterno nomine iubente Domino donavimus”; Justinian mentioneaza ca noua cetate “Deo propitio cum melioribus condita est auguriis”( cfr. Deo auctore 10)

[2] Cth. 9,1,4,(325): “ita mihi summa divinitas  semper propitia sit et me incolumen praestet ut cupio , felicissima et florente republica”

[3] Codex 5,27,5 (447)

[4] Cth. 16,2,5(325); 16, 15,1 (326) Sirm. I (333)

[5] Cfr. J. BERNARDI, Gregorio di Nazianzo teologo e poeta nell’età d’oro della patristica, Roma 1997, 270. Iulian Apostatul , o ruda saraca a imparatului se regasea printre studentii de la Atena in toamna anului 1355 cind studia Grigorie si Vasile. Grigorie ne spune de a fi avut impresia de a se fi gasit in fata unei personalitati instabile, plina de ticuri nervoase, si capabil sa devina periculos. GREGORIO DÌ NAZIANZO tutte le orazioni, ed. C. MORESCHINI, Milano, 2002, 203. In Oratiunea 5, 23. Sf. Grigorie il descrie pe Iulian Apostatul in aceste cuvinte :”Infatti non mi sembravano essere indizio di nulla di buono  il collo tentennante , le spalle scosse da un tremito continuo  e come in cerca di un contrappeso , gli occhi roteanti , che si muovevano qua e là e guardavano come in preda alla follia , i piedi in continua agitazione e sui quali cambiava spesso di posizione , le narici che soffiavano insolenza e disprezzo, le espressioni ridicole del volto  che mostravano lo stesso sentimento , le risate smodate  e gorgoglianti, i cenni di assenso e di diniego privi di logica , il parlare interrotto e soffocato, le domande prive di ordine e di intelligenza , le risposte per nulla migliori …”

[6] Cth. 12,1,49.(Constantius, 361)

[7] Cth.16,2,21.(Valentin. Val. Grazian, (371)

[8] Cth. 16,6,2 .(Valentin. Val. Grazian, (377)

[9] Codex, 1,8,1 (427)

[10] Novella 5,2,1 (535).

[11] Codex, 1,5,18.

[12] Novella ,77.

[13] Codex, 1,27,1(534)

[14] Codex, 1,29,5; Novella 11,2(535); Novella 78 pref.(539); Novella 113, 3(541); Novella 147, praef (553) Novella 35

praef (535)Novella 131,4 (545).

[15] Deo auctore §§2,14.

[16] B. BIONDI, Giustiniano primo principe e legislatore catolico, Milano,1936, 126.

[17] Novella 11,6 (535)

[18] Novella 9,3(535); Novella 8,10,1 (535); Novella 14, praef(535); Novella 37,12(535); Novella 40 ep(535); Novella 69 ep(528); Novella 101,1(541)

[19] Novella 132 (544).

[20] Cfr. H.-G. BECK, Istoria bisericii Ortodoxe din Imperiul bizantin, Bucuresti, 2012, 146. Biserica bizantina a reusit prin intermediul canoanelor trullanice  sa realizeze o prima  codificare  a dreptului bisericesc  existent  fara amestecul dreptului imperial.

[21] Codex 1,1,6 si 7.

[22] Codex, 1,1,5,1(527?); Deo auctore pr.

[23] Codex,1,3,41,1; 1,1,6,6; 1,1,7,5(533).

[24] Codex, 1,1,5; Novella 8, juramintul (535).

[25] Codex, 1,1,5; Novella 106, pr.

[26] Codex, 1,4,34, pr.(534)

[27] Codex, 1,3,45,3 (530)

[28] Novella 40,1,1 (536).

[29] Codex, 1,1,711 (533) “sequimur in omnibus sancta quattuor concilia”; Codex 1,1,8,19(533) “suscipimus autem sancta quattuor sacra concilia”.

[30] Novella 131,1 (545).

[31] Novella 83,1 (539).

[32] Novella 86,6(539) “cum timore Dei”.

[33] Novella 8 (535) “Iuro per Deum omnipotentem et filium eius unigentium Iesum Christum et Spiritum Sanctum  et Sanctam gloriosam Dei genitricem et semper Virginem Mariam  et quattuor Evangelia  que manibus  meis teneo [..] comunicator sum Sancta Dei catholicae Ecclesiae, et nullo modo vel tempore adversabor, nec alium quemcumque permitto, quantum possibilitatem habeo”.

[34] Cfr. De off. Min. 2,28 in PL 16,148.

[35] Novella 65 praef (538).

[36] Codex 1,2,21,2,(529).

[37] Codex 8,47 (48), 10 pr. (530).

[38] Novella 140 praef. (566)

[39] Novella 22,15,5 (536); Cfr. HANS –GEORGE BECK, Eroticon bizantin, Bucuresti, 2011, 37, apud M KASER, Das rominische Privatrecht II, München, 1975, 184. Casatoria monogama asa cum a fost conceputa de catre Biserica , nu s-a bucurat de o prea mare popularitate in pre-crestinul stat bizantin iar concubinajul ca optiune de viata sexuala extraconjugala- sau, in orice caz inafara oficiului matrimonium justum – a fost, in ciuda tuturor contramasurilor , practica uzuala pina la sfirsitul secolului al IX-lea

[40] Novella 42, praef.(536); Novella 6, praef. (535)

[41] Novella 6, praef. (535)

[42] Novella 58, (537)

[43] Novella 7,2,1 (535)

[44] B. BIONDI, Giustiniano primo, Principe e legislatore  cristiano, Milano, Capp. VIII: La questione dei tre Capitoli, p.148-182; Scritii teologici ed ecclesiastici di Giustinisano, ed.,Mario Ameloti, Livia Migliardi Zingale, Milano, 1977, XXI-XXIX.

[45] TEOFANE ABATE, Cronographia, PG 86, 2789

[46] BIONDI, Il diritto romano, cap. X, Ius singulare ecclesiastica. Immunita e privilegi, vol. I ,Milano,1952, p 358-394. Incepind cu imparatul Constantin cel Mare clericii Bisericii cretisne se bucura de o serie de privilegii, imunitati si scutiri.

[47]Codex, 1,4,24=8,51 (52) ; Codex, 3,3 (529).

[48] Codex, 9,47,26 (529)

[49] Novella 155 (533)

[50] L’Oriente cristiano nella storia della civiltà, Atti del convegno internazionale,(estrato), Roma 1964, 281 apud Omnem 10-11 (535)

[51] Codex 1,12,8,2.

[52] Novella 134.

[53] Codex, 1,4,26.

[54] B. BIONDI, Religione e diritto canonico nella legislazione di Giustiniano, in Acta congressus iuridici interbationalis, Roma, 1935,-p.551.556; ID, Il diritto romano cristiano, cap. VIII Canones et leges, vol I, p. 231-252

[55] Novella 6, praef.

[56] Novella 146, 1, pr.

[57] Novella 133 , praef. (539).

[58] Codex, 1,3,41,19.

[59] Codex,1,3,44,1 (530) ; cfr.  GERORGE-HANS BECK, Istoria bisericii ortodoxe din imperiul bizantin, Bucuresti, 2012. Din pacate, oricit de des au fost copiate si citate,  canoanele au ramas in mare parte doar pe hirtie. Faptul ca in mod repetat  canonistii secolului al XII-lea ( Zonara, Balsamon, Aristen) ne atentioneaza ca abuzurile condamnate de sinodul de la Trullan  sunt inca prezente si in epoca lor , este o evidenta de netagaduit.

[60] Codex, 1,3,45 (46), 13 (530).

[61] I. B. PITRA, Iuris ecclesiastici Graecorum historia et    monumenta,  II, Romae, 1868, 390, “eaquoque quae nunc composita sunt post sacros canones  sanctorum beatorumque Apostolorum eorumque vestigiis in quacumque synodo inhaerentium venerabilium patrum descripta sunt ex passim dispersis et a Iustiniano divae memoriae post Codicem promulgatis sacris novellis  costitutionibus, quae non solum orthodoxorum nostrorum patruum   canones sequuntur, verum etiam  iis, valorem qui ex imperatoria maiestate proficiscitur, tribuunt »

[62] In comparatie cu epoca lui Vasile cel Mare, Grigorie de Nazians, Ioan Hrisostom, era justiniana  da la iveala mult mai putini predicatori si moralisti.

Leave a Comment.