Pedepsele aplicate clericilor in Biserica Ortodoxa

 

 

Istoric

Canonistul N. Milas in comentariile sale la canoanele emante de sinoadele ecumenice, sinoadele locale si canoanele sfintilor parinti,  face urmatoarea clasificare referitoare la pedepsele aplicate in Biserica de Orient[1]:

Pentru laici sint aplicate urmatoarele pedepse:

  1. a) Escomunicarea (αφορισμός)[2];
  2. b) Anatema (άνάτεμα)[3];

Penbtru clerici sint aplicate urmatoarele pedepse:

  1. Pedepse medicinale: admonestarea (παράκλησις); dojana; reducerea intr-un grad inferior; escluderea temporara din serviciul liturgic; suspendarea temporara sau totala.
  2. Pedepse vendicative[4]: Interzicerea de a avansa intr-o alta treapta a preotiei; canonisirea la manastire; escluderea pentru totdeauna din serviciul liturgic; suspendarea totala pentru totdeauna si trecerea in rindul laicilor; depunerea sau caterisirea; depunerea si escomunicarea ; anatema .
  3. Depunerea sau caterisirea

Prin pedeapasa depunerii se intelege escluderea definitiva si pentru totdeauna din catalogul preotesc. Clericul depus pierde in mod irevocabil puterea de jurisdictie, dreptul de a savirsi sfintele taine si ierurgii si dreptul de a invata religia crestina .“Un cleric depus din treapta este privat de toate drepturile sale clericalea avute in precedenta  si nu le poate primi din nou, nu poate sa fie promovat  si in general vine echivalat laicilor[5].

         Codex Canonum Ecclesiarum Orientalium prevede la can. 1453§2 suspendarea pedepsei clericului, pentru motive pastorale in contextul in care un credincios se afla in pericol de moarte si are nevoie de administrarea tainelor sau a ierurgiilor. Prevederea aceasta nu se regaseste in legislatia BOR.

Cuvintul “depunere”, ca notiune canonica este exprimat prin cuvintele έκπτοσις άποθεσις, πάυω[6]. In general parintii greci folosesc pentru termenul depunere cuvintele : “αποδιξιζ = κατερεσις”. De exemplu, Evagrie Ponticul  foloseste formula  έκπτοσις cu sensul de fiasco, faliment[7].

Terminologia referitoare la pedeapsa depunerii, cunoscuta inca din Biserica primara nu a fost constanta in decursul secolelor. In Biserica de Occident precum si in cea de Orient  pedeapsa depunerii  avea si sensul de degradare[8].

Sf. Ieronim ne ofera stirea potrivit careia depunerea este inteleasa ca o degradare , prezentind in sustinerea sa situatia episcopului Heraclie care a fost degradat  in trapta de preot: “in presbyterum regradatus”[9]. In regulile sale pentru monahi, Benedict de Nursia[10] a prevazut pedepasa degradarii insotita de escomunicare.

Potrivit izvoarelor din Biserica de Occident, adica Catolica depunerea “depositio” consta in „a clericatus removeatur officio„, „ordine et honore privetur”[11], si apoi sters din catalogul preotesc: “delebum eumde tabula clericorum[12].

Potrivit izvoarelor Bisericii Orientale, depositio are semnificatia de “suspensio a divinis[13], adica caterisirea  καθαίρεσις cu diferite nuante: “suspensio sub condizione sive temporaria”[14]; “suspensio ab ufficio tantum servatu honore”[15]; “suspensio a dignitate”[16]; “reductio ad inferiorem gradum”[17]; “esclusio simpliciter a clero”[18]; “reductio ad communionem laicalem”[19]; “esclusio ab ecclesia”[20].

Pedeapsa depunerii sau caterisirea vine aplicata numai treptelor preotesti de drept divin (episcop, preot, diacon). Clericul depus este  deposedat de orice putere jurisdictional-administrativa, ii este interzisa “communio clericalis” si in consecinta el pierde toate drepturile, privilegiile, beneficiale avute inainte, fiind trecut in rindul laicilor (can. 62 Ap., can. 21 Trulan, can. 27 Cartagina).

In cazul in care un cleric depus in mod just pentru delicate publice ar fi indraznit sa-si reia functiune ministeriala adica sa slujeasca din nou  era escomunicat din Biserica[21].

O definitie a caterisirii cu diferite nuante o gasim la parintii sinodali adunati in Liban (1806)[22]:

“Depunerea (din treapta preotiei sau din oficiu) este o pedeapsa bisericeasca prin care eclesiasticul este despuiat de drepturile sale preotesti, de beneficiile si privilegiile sale avute in precedenta pentru totdeuna pe timpul intregii sale vieti. Aceasta este depunerea din treapta preotiei si din oficiu care se chiama si degradare, pentru ca in timpurile vechi depunerea nu era diferita de degradare .[..] Potrivit disciplinei antice, episcopii erau depusi de sinodul provincial iar preotii si alti clerici erau depusi de episcopul de jurisdictie in prezenta clerului care facea parte din jurisdictia respectiva. De altfel, parintii participanti la sinodul din Africa) au  hotarit in canonul al treilea ca diaconul sa fie depus in prezenta a  3 episcopi, preotul in prezenta a 6 episcopi, si episcopul in sinodul provincial sau in prezenta a 12 episcopi  in calitate de judecatori”.

In Biserica primara pedeapsa depunerii, in general, era limitata la interzicerea de a savirsi slujbele religiose si in mod special a Sf. Liturghii[23]. Potrivit vechii discipline bisericesti cei care erau depusi din preotie erau trecuti in rindul laicilor si se impartaseau intocmai ca si laicii [..] depuneau haina clericala si se imbracau in haine seculare, adica civile, numele lor erau sterse din catalogul preotesc, si asa ramineau pe timpul intregii loro vieti fara speranta de reintoarcere[24] .

Cum se poate observa, parintii din Biserica primara au inteles pedeapsa depunerii  ca suspendare din slujirea preoteasca, suspendare din oficiul ocupat, precum si privarea de beneficiile eclesiastice  care reveneau respectivului grad preotesc. Practica aceasta se regaseste astazi in Bisericile Ortodoxe. Situatia este un pic diferita in legislatia actuala a Bisericii Catolice[25] care prevede un oarecare ajutor pentru clericul depus. Potrivit legislatiei Bisericii Catolice (can. 1410 CCEO si can. 1350 §2 CIC (1983) clericului depus,  chiar daca i se aplica pedeapsa respectiva, autoritatea bisericeasca trebuie sa prevada ca celui depus sa nu-i lipseasca cele necessare pentru un trai demn, asta nu inseamna ca isi va lua salariul pe care-l avea cind era in functie[26].

  1. Depunerea sau caterisirea, pedeapsa vindicativa sau medicinala

         In dispoziltiile canonice, pedepsele au avut din totdeauna un caracter exceptional, fiind instituite pentru promovarea disciplinei bisericesti si in consecinta  au fost  aplicate numai in masura in care au fost necesare si dupa ce au fost experimentate toate mijloacele.

Fiecare pedeapsa aplicata de autoritatea legitima pentru un delict, priveaza delicventul de un bun spiritual ( de ex. primirea sfintelor taine ) sau temporal ( de ex. suspendarea din oficio “suspensio ab officio”, suspendarea din functie ( protopop, cosilier etc), revocarea unui titlu onorific, sau pentru totdeauna ( caterisirea sau depunerea).

Pedepsele aplicate clericilor  sint atit “poenae medicinales”, “censures” cit si“poenae vindicative”[27].Canonistul Milan Sesan mentioneaza pedeapsa depunerii intre pedepsele  “vindicative” definindo ca “pierderea tuturor drepturilor pe care le avea clericul precum si interzicerea de a purta  haina preoteasaca (reverenda)”[28].

Canonistul Serinski[29] parafrasindu-l pe Balsamone, defineste pedeapsa depunerii ca pedeapsa vindicatica in care clericul este depus pentru totdeauna “ab ufficio”, “ab beneficio” e “ab ordine” si trecut in rindul laicilor. Canonistul roman  Spiridon Candea[30] afirma ca pedeapasa depunerii este chemata si katereisis sau excluderea din cler.

Canonistul Tondini[31] sustine ca in disciplina bizantina sint doua tipuri de suspendare ; una temporara care este medicinala si una perpetua pentru totdeauna care este vindicativa, in timp ce in disciplina occidentala pedeapsa depunerii are caracter medicinal.

Pentru canonistul N. Milas depunerea este “interzicerea pentru totdeauna de a savirsi slujbelor preotesti, pierderea numelui de cleric precum si a demnitatii eclesiastice”[32]. Canonistul Iorgu Ivan  zice ca prin depunere presbiterul si diaconul [nu zice nimic de episcop] trecere in rindul laicilor  si aceasta pedeapsa este echivalenta  caterisiri katereisis[33], pentru ca nu poate avea calitatae de cleric cel care a fost depus”[34].

Legislatia actuala a Bisericilor unite cu Roma (nu fac distinctia intre pedepse medicinale si pedepse vindicative)  stabileste ca un cleric depus  e privat de toate oficiile, ministerele si functiile avute.

Can. 1433 § 2 CCEO[35]: Il chierico invece deposto dallo stato clericale è privato di tutti gli uffici, i ministeri e gli altri incarichi, dalle pensioni ecclesiastiche e da qualsiasi potestà delegata; diventa inabile ad esse; gli è proibito di esercitare la potestà di ordine, non può essere promosso agli ordini sacri superiori, e per quanto concerne gli effetti canonici. è equiparato ai laici, fermo restando i cann 396 [l’obbligo del celibato] e 725 [facoltà di assolvere i penitenti che sono in pericolo di morte].

Din continutul can. 3 al sin VI ecum (Trulan)[36] se poate observa sensul medicinal al pedepsei: ” dupa un scurt timp de de suspendare de la functiunile lor sacre si de penitenta vor fi din nou restabiliti in gradul lor, fara a putea a avansa intr-un grad superior”[ sanctiunea can. 3 Trulan se refera la clericii care s-au casatorit cu o vaduva  precum si pe cei care dupa hirotonie au contracta o casatorie ilegitima]

III. Autoritatea bisericeasca abilitata in aplicarea pedepsei depunerii sau a caterisirii

Pedeapsa depunerii[37] a fost aplicata in toata Biserica crestina, insa procedura de infligere a pedepsei nu a fost uniforma, ea a depins si depinde de stiinta si intelepciunea[38]  judecatorului, de modul de interpretare a sfintelor canoane, a legilor  bisericesti sau de alte circumstante .

In Biserica primara pedeapsa depunerii pentru un cleric  putea sa fie aplicata fie prin judecata propriului episcop  sau  prin sentinta sinodului eprahial. Presbiterii sau diaconii puteau sa fie judecati fie de propriul episcop, fie de sinodul eprahial, pe cind episcopul era judecat numai de episcopii  din cadrul eparhiei  avind posibilitate de recurs la sinodul mitropolitan (can. 3 Sardica).

Potrivit canoanelor 32 Ap, 62 Cartagina, episcopul are dreptul de a judeca preotii din eparhia sa . Clericii sanctionati de catre episcop, puteau sa faca recurs la Mitropolit sau la Sinod ( can. 5 sin. I ecum, can. 6 Antiohia, can. 14 Sardica).  Judecata clericilor facuta in conformitate cu normele canonice ( can. 1 Ciril al Alexandriei) putea sa se faca si in lipsa acestora  in cazul in care nu se prezentau in fata tribunalului eclesiastic (can. 77 Cartagina). Can.107 Cartagina interzice episcopului sa emita o sentinta de condamnare  intr-un caz in care este interesat in mod personal.

Sinodul endemic din Constantinopol (394)[39] precizeaza ca sentinta de caterisire a unui episcop revine sinodului provincial, pe cind can. 12 al sinodului de la Cartagina (419)[40] stabileste ca daca pentru diferite motive,  nu este posibil sa se constituie  sinodul episcopilor pentru judecarea unui delict,  un episcop sa fie judecat de 12 episcopi, un presbiter de 6 episcopi si un diacon de 3 episcopi.In  baza procedurii canonice stabilita de parintii bisericii prin canoanele sinoadelor  o pedeapsa aplicat de un episcop sau de un sinod era recunoscuta pretutindeni[41].

  1. Dreptul de abrogare sau diminuare a pedeapsa depunerii (caterisirii)

Dreptul de a abroga sau de a achita o pedeapsa revine aceluia care a aplicat-o fie printr-un act administrativ sau printr-o sentinta judecatoreasca[42]. De exemplu, parintii sinodali de la Ancira, confera episcopului puterea de a aplica o pedeapsa mai blinda sau mai grava,  de la un caz la altul,  potrivit comportamentului delicventului, potrivit circumstantelor atenuante sau agravante si asa mai departe. In acest context, comentatorul bizantin Balsamon, in comentariul sau la can. 2 al sinodului de la Ancira,  afirma ca fiecare remediu al sufletului depinde de judecata episcopului[43].

Can. 32 Ap. hotaraste ca presbiterul sau diaconul caruia episcopul sau de jurisdictie i-a aplicat pedeapsa depunerii sau a caterisirii, nu poate fi dezlegat de un alt episcop, decit daca intre timp episcopul sau de jurisdictie care i-a aplicat pedeapasa a murit.  Comentatorul bizantin Balsamon[44] in comentariul sau la can. 32 Ap. afirma ca inafara de episcopul competent sau de succesorul sau in cazul in care primul moare, episcopul cel mai batrin care l-a hirotonit pe episcopul mort  poate sa-l dezlege pe delicvent, sau mitropolitul sau patriarhul.

Sfintele canoane hotarasc ca o Biserica sui iuris nu poate sa primeasca in sinul sau  un cleric pedepsit cu excomunicarea sau cu depunerea  de catre un tribunal ecclesiastic dintr-o alta Biserica sui iuris[45]. In acest context, in practica Bisericii antice, sentintele emanate de un tribunal ecclesiastic  al unei Biserici sui iuris  care aveau ca obiect sanctionarea unui cleric  erau comunicate tuturor Bisericilor sui iuris, fie prin intermediul unei scrisori trimisa de un episcop catre un alt episcop, fie printr-o decizie sinodala a unei Biserici sui iuris catre alta Biserica sui iuris[46].

Pentru aceste motive  s-a dispus ca atunci cind un cleric doreste sa treaca intr-o alta eparhie sau alta Biserica, este absolut necessar sa aiba cartea canonica  (scrisoarea dimissoriae). Acest document eliberat de episcopul de jurisdictie  certifica (acest document este in vigoare in legislatia tuturor Bisericilor) canonicitatea sau non canonicitatea clericului respectiv.

In ceea ce priveste diminuarea unei pedepse prin iconomie,  este destul de dificil de gasit in scrierile sfintilor parinti  cind iconomia se refera la o diminuare a pedepsei  sau la o iertare a pedepsei,  fie ca este vorba  de un canon aplicat prin taina Spovedaniei in forul intern, fie o pedeapsa aplicata in forul extern ca o consecinta a unui delict.

In sfintele canoane cind se vorbeste de o diminuare a pedepsei  se foloseste teremenul συγγνώμης cu sensul de iertarea de pacate[47], precum si termenii φιλανθρωπία[48], φιλανθρωπείν.

  1. Pedeapsa depunerii oglindita in sfintele canoane

In sfintele canoane din primul mileniu pedeapsa depunerii inafara de sensul depunerii totale avea si alte sensuri[49] :

  1. a) suspendarea pentru un timp determinat sau supendare conditionata[50];
  2. b) “suspensio ab officio” (suspendare din oficiu)[51];
  3. c) “suspensio a dignitate” (suspendarea dintr-o functie importanta din

Biserrica);

  1. d) “reductio ad officium inferius” (degradarea sau reduce rea intr-un grad

inferior);

  1. e) “esclusivo simpliciter dal clero” (excluderea pur si simplu din treapta

preotiei);

  1. e) “reductio ab communionem laicale” (trecerea in rindul laicilor);
  2. f) “esclusio ab ecclesia super addita” (excluderea din Biserica );
  3. g) “anatema superadditum;
  4. 1.Depunerea totala in perpetum

Can. 22 IV ecum Calcedon[52]: Clericii care dupa moartea aepiscopului se imposeseaza de  bunurile acestuia risca a fie dati afara din preotie.

Can. 11 Cartagiana[53]:  Daca un presbiter ar fi fost condamnat pentru conduita sa, el trebuie sa informeze episcopii din eparhiile vecine  si prin intermediul acestora sa gaseasca un mod de reconciliere cu propriul episcop. In cazul in care, din cauza mindriei, nu va face acest lucru  va fi indepartat de la comuniunea cu propriul episcop, iar daca va face o schisma , sa fie anatema  si “proprio loco perdet”.

Can 1 sin. I ecum Niceia[54] : Canonul ii are in vedere pe cei care se castreaza, daca unul din acestia este cleric , sa fie depus  iar in viitor niciunul care se gaseste in aceste conditii nu poate fi propus pentru hirotonie .

Can. 2 Niceia I[55]: Pentru ca multe lucruri din necessitate sau la presiunea cuiva au fost facute impotriva dispozitiilor bisericesti, incit oameni veniti de curind de la viata pagineasca  si instruiti in scurt timp, au fost repede botezati  si deodata cu botezul erau promovati la treapat episcopatului, presbietratului, bine s-a socotit ca de acum inaite sa nu mai fie asa : pentru ca trebuie timp si celui ce se catehizeaza, iar dupa botez o proba mai lunga. Este clar cuvintul apostolului: episcopul sa nu fie de curind botezat [neofit] ca nu cumva, trufindu-se sa cada in osinda diavolului.[..]Cine ar indrazni sa actioneze impotriva acestor dispozitii si s-ar ridica impotriva acestui mare sinod , acela isi pune in pericol demnitatea sa preoteasca

Can. 17 sin I ecum Niceia(325)[56]:Clericii care fac camatarie sa fie cateristi si sa fie dati afara.

Can. 18 di Nicea(325) [57]: Canonul face referire la trei pacate ale diaconilor : a) voiau sa administreze presbierilor sf. Impartasanie; b) se impartaseau inainte episcopilor; c) voiau sa aiba in Biserica intiietate fata de presbiteri . Canonul reglementeaza raportul care trebuie sa fie in Biserica iar daca diaconul nu se supune, sa inceteze din diaconie

Can. 14 Ancira[58] hotaraste ca presbiterii si diaconii care se abtin sa manince carne la

agape sa inceteze din functiunile: “cessare debent ab ordine”.

Can. 2 sin III ecum. Efes[59] hotaraset ca episcopii trecuti la nestorianism sa fie

caterisiti: “sint a sacerdotio alieni et gradu excidant”.

Can. 11 Antiohia [60] interzice clericilor de a merge la puterea seculara, adica la imparat  fara scrisori din parte episcopilor sau ale mitropolitilor Cei in cauza ar putea sa fie privati de comuniunea bisericeasca si de demnitatea preoteasca.

Can. 28 Ap.[61] hoatarste ca in cazul in care un cleric depus pentru delicte publice  ar

fi indraznit sa-si reia ministerul sau, trebuie sa fie indepartat din Biserica si sa fie sters din catalogul sacerdotal.

Can. 12 di Antiochia[62] hataraste ca in cazul in care un cleric depus de propriul sau episcop sau de sinod ar fi indraznit sa faca apel la imparat  nu poate fi iertat  si nu va avea nicio speranta sa fie reintegrat  in ministerul sau ( pedeapsa depunerii este aplicata clericului in contumacie, adica in lipsa acestuia )

Can. 21 sin VI ecum. Trulan [63] mentioneaza ca, clericilor depusi li se permitea sa poarta tunsura clericala dar trebuia sa faca penitenta[64]. In momentul in care depunerea era facuta prin sentinta eclesiastica oficiul devenea vacant.[65]

 

In ciuda faptului ca sfintele canoane interzic ridicarea pedepsei depunerii sau a caterisirii, istoria eclesiastica a consemnat cazuri de pedepse care au fost ridicate “prin iconomie”. Pentru edificare voi prezenta un caz din istoria bizantina :

  1. a) Patriarhul Fotie (858-867)[66], printr-un sinod tinut in Constantinopol il restabileste in demnitatea sa po episcopul Eriste, pentru ca s-a cait si a facut penitenta. Trebuie precizat ca pedeapsa depunerii inflita pritntr-un act sinodal  este ridicata tot printr-un act sinodal .
  2. b) In anul 797 un sinod tinut la Constantinopol prezidat de patriarhul Tarasie (784-806) inflige pedeapasa depunerii presbierului Iosif, vinovat de a fi celebrat a apatra casatorie al imparatului Leon VI Filozoful[67].
  3. c) In anul 806 patriarhul Nichifor (806-815) intr-un sinod compus din 15 episcopi ridica pedeapsa depunerii aplicata presbierului Iosif de sinodul prezidata de patriarhul Tarasie[68].
  4. d) In anul 809 un sinod din Constantinopol anatematizeaza pe toti aceia care nu au fost de acord cu ridicarea pedepsei depunerii aplicata presbierului Iosif[69].
  5. e) In anul 812 prebiterul Iosif este depus din nou , aplicindu-i-se judecata sinodului din timpul lui Tarasuie[70]. Dincolo de aceste fluctuatii intre dispensa si pedeapsa se poate observa  ca pedeapsa depunerii si ridicarea pedepsei  s-a facut intotdeauna printr-un act sinodal.

 

V.2.Formule referitoare la pedeapsa depunerii in sfintele canoane

 

 Parintii Bisericii adunati fie in sinoade ecumenice , fie in sinoade locale prin actele normative  pe care le-au emanat nu au avut intentia de a fece legi eclesiastice  ci au incercat sa apere si sa formuleze  Canonul Bisericii transmis prin intermediul Sf. Traditi. De altfel, initial actele emanate de catre sinoade s-au numit “decizii” (horoi)[71] si nu canoane . Ulterior aceste “decizii “ au primit o conotatie legalista  fiind chemate canoane. Sfintele canoane nu constituie un sistem juridic, un sistem propriu zis fiindca regula canonica din totdeauna a avut o functie terapeutica  si un rol contextual. Iata nuantele pedepsei depunerii sau a caterisirii in sfintele canoane:

Canoanele Sf. Apostoli (sfirsitul sec.IV inceputul sec. V)[72] : Canoanele  6, 7, 20, 25, 31, 32, 36, 49, 51, 53, 55, 58, 59, 60, 62, 63, 64, 65, 66, 68, 69, 70, 81, 83, 84, folosesc termenul “deponatur”; canoanele 42, 44, 45 folosesc termenul “damnetur” (damno, avi, atum, are = condamnare venita prin intermediul unei sentinte judecatoresti); can 8 foloseste termenul “abiiciatur”(ab-eo, ii, itum, ire = a pleca ,) e can 30 foloseste termenul “deiiciatur”(de-icio, ieci, iectum, ere = a arunca, a azvirli , a cadea ).

Sinodul I ecum .Nicea  (325):

Can. 1: “eum in clerum recensitum cessare convenit”[73].

Can. 2: “cesset qui talis est a clero”[74].

Can. 17: “a clero deponatur et sit alienus”[75].

Can. 19: “deponi eos oportet”[76].

Sinodul III ecum. Efes (431): “alienus et dignitate episcopali et communione sacerdotali”[77].

Can. 2: “sint a sacerdotio alieni, et gradu excidant[78].

Can. 6: “a proprio grado omnino escidere”[79].

Can. 7: “alienus” et “depositus”[80].

Sinodul IV ecum Calcedon (451):

Can. 2: “de prorio gradu in periculum veniat”[81].

Can. 10: “a proprio grado excidere”[82].

Sinodul VII ecum. Nicea  (787):

Can. 5: “a proprio grado excidat”[83].

Can. 9: “deponatur; καθαιρεσις[84].

Sinodul VI ecum. Trulan  (692):

Can. 5: “deponatur”[85].

Can. 7: “a proprio grado deiectus”[86].

Can. 20: “ab episcopatu desistat”[87].

Can. 21: “perfectae et perpetuae depositioni subiecti et in laicorum locum detrusi”[88].

Can. 34: “a proprio grado prorsus excidant”[89].

 Sinodo de la Cartagina (419):

Can. 11: “proprium locum perdet”[90].

Can. 28: “ab ecclesiastico officio moveantur”[91].

Can. 35: “ecclesiastico onore indigni ut reprobi, iudicentur”[92].

Can. 73: “ecclesistico ordine moveatur”[93].

Can. 125: “episcopatum perdet”[94].

V.3. Suspendarea condizionata “ad tempus”

 

Pedeapsa suspendarii este o pedepasa veche si este aplicata numai clericilor.  Ea consta in interzicerea de exercitare a puterii preotesti si de jurisdictie  sau interzicerea exercitarii functiunilor eclesiastice coroborate cu  privarea de oficiu si privarea de beneficiu eclesiastic  pe timpul cercetarilor  unui delict  care ar putea sa atraga pedeapsa depunerii sau a caterisirii .

In timpul acestei perioade  clericului suspendat ii este interzis sa savirseasca  sfintele taine si ierurgii si va fi privat de toate avantajele si prerogativele avute in precedenta[95],  insa va continua sa se bucure de demnitatea preoteasca.

In biserica primara pedeapsa suspendarii era inflita clericilor care cadeau in delictele de schisma, erezie, apostazie[96]sau in alte delicte mai putin grave cu mar fi : predicarea intr-un alt oras fara aprobarea episcopului locului[97]. In cazul in care clericul regreta  era repus in treapta sa.

 

“Un preot care duce o viata nedemna  cum ar fi: se imbata; batjocureste lucrurile sacre, fura, jefuieste  sau actionneaza intr-un mod nedemn, nu poarta grija credinciosilor sai, sa fie suspendat din preotie pina cind se corecteaza  si are o viata decenta”[98] .

 

O alta situatie ne prezinta can. 27 al Sf. Vasile cel Mare[99] referitor la clericul care din nestiinta a contracta o casatorie nepermisa . Respectivul cleric se va bucura de demmitatea preotesca,  insa ii vor fi interzise toate functiile eclesiastice: nu va binecuvinta in public, nu va da altora sf. Impartasanie si nu va celebra sfintele taine.

Can 26 al sin VI. Ecum (Trulan)[100] prescrie aceeasi sentinta pentru un cleric care  din nestiinta a contractat o casatorie nepermisa, nu va putea sa-si exercite functiile sale preotesti insa  va pastra un post de onoare.

Can 20 sin. IV ecum Calcedon[101] : […] Daca un episcop, dupa aceasta dispozitie  primeste un alt cleric ce depinde de un alt peiscop sa fie excomunicat atit cel care l-a primit cit si cel ce a fost primit pina cind clericul care a plecat nu se inapoiaza la propria sa biserica.

Can. 3 sin. VI ecum. Trulan[102] : [..] Aceia care au avut numai o sotie insa aceea a fost vaduva , precum si aceeaia care dupa hirotonie  au contractat o casatorie ilegitima, presbiter, diaconi, hipodiaconi, dupa un scurt timp de suspendare de la functiunile lor sacre  si penitenta, vor fi din nou reabilitati in treapta lor , fara sa poata avansa intr-un grad superior, casatoria nepermisa fiind anulata.

 

Canoanele. 20 sin IV ecum. si. 3 sin VI ecum. abordeaza urmatoarele situatii referitoare la pedeapsa suspendarii aplicata clericilor:

  1. Trecere dintr-o Biserica in alta fara scrisoare canonica;
  2. Clericii care au contractat doau casatorii inainte de hirotonie ; acestora le vine aplicata pedeapsa depunerii;
  3. Clericii care au contractat a doua casatorie, s-au cait si au rupt legatura matrimoniala ilegitima, sint esclusi de la functiunile lor sacre, insa isi pastreaza onoarea de preot;
  4. Clericii care inainte de hirotonie s-au casatorit cu o vaduva si dupa hirotonie au contractat o alata casatorie ilegitima , acestia dupa o perioada de penitenta – scurta perioada de suspendare pot sa-si exercite functiile lor sacre, fara a putea avansa intr-o treapta superiora, cu conditia ca, casatoria nepermisa sa fie anulata;
  5. Clericul care nu poarta grija de comunitatea sa si viata sa nu este conforma cu normele morale

Cind delictul nu era grav, clericul nu era depus ci era suspendat din miniserul sau ii erau interzise functiunile sacre. Aceasta pedeapsa care de regula este temporara[103]  este blinda fatà de pedeapsa depunerii pentru ca cel suspendat isi pastreaza statutul de cleric, pe cind depunerea sau caterisirea este o pedeapsa dura si perpetua, clericul fiind trecut in rindul laicilor , fiindu-i interzise munus regendi, munus segnandi e munus pascendi.

Un prim caz de suspendare il gasim in can. 5 Ap[104]unde clericul sub pretextul evlaviei isi repudiaza sotia, canonul il sanctioneaza cu excomunicarea ( se intelege suspendare ) iar daca nu se indreapta sa fie depus . Aceasta escomunicare este de fapt o sospensio a divinis [άφοριζέσθω].

Canonistul Seriski[105] afirma ca verbul άφορίζω este tradus in latina prin  segregatio sau excommunicatio, deci in cazul nostru  prin segregatio se intelege atit privarea de oficiu  cit si interzicerea de esercitare a functiunilor sacre . Chiar daca formulele de suspendare din sfintele canoane nu sint multe, in mod juridic prin pedeapsa suspendarii se intelege suspendarea din preotie, privarea de jurisdictie, privarea de salariu, privarea de beneficiu sau de ofertele ce sint aduse in biserica[106] . Cei care erau suspendati nu pierdeau demnitatea preotesca  sal oficiul ci numai dreptul de a exercita functiunile preotesti pe timpul suspendarii.

Can. 1 de la Ancira hotaraste ca presbiterii care au negat  credinta numai o singura data  si intre timp au facut penitenta si s-au cait, acestia isi pastreaza demnitatea de cleric, insa le este interzis de celebrare Sf. Liturghie si de a predica poprului.

Can. 9 de la Neocezarea  condamna presbiterul care marturiseste de a fi comis pacate trupesti inainte de hirotonie. Acestuia ii este interzis sa savirseasca Sf. Liturghie insa i se va permite de asi pastra demnitate apreoteasca. In cazul in care pacatul sau va fi dovedit si el n-a voit sa-l marturiseasca  afirma canonistul Milas[107] respectivul prebiter trebuie sa fie caterisit si deposedat de toate onorurile si drepturile pe care le avusese inainte, respectivul preot nu trebuie sa pastreze onoarea de preot .

Clericii carora le venea aplicata pedeapsa suspendarii “ ad tempus” ramineau in cler, chiar daca nu puteau sa-si exercitr functiunile lor. In ceea ce priveste efectele respectivei pedepse erau diferite de la caz la caz.

Can. 3 Antiohia[108] “ Daca un presbiter, un diacon sau oricare alt cleric lasa parohia sa  si se duce intr-alta pentru mult timp, sa-i fie interzis de a savirsi Liturghia. In mod special daca episcopul sau il roaga sa se intoarca in parohia sa  si el nu va asculta . Daca el refuza sa asculte cererea episcopului  si nu intra in normalitate, ci va raminea in neascultare  sa fie depus definitiv din functiunile sale ecclesiastice fara speranta  de a fi reintegrat.. Daca un alt episcop va accepta un cleric depus, pentru acest motiv  sa fie pedepsit de sinodul comun ca un incalcator al normelor bisericesti.

 

Canonul 4 de la Antiohia trateaza un argument referitor la caterisirea unui presbiter  sau diacon prin intermediul unei sentinte venita direct din partea episcopului  si a unei caterisiri printr-o decizie sinodala impotriva unui episcop.

 

Can. 4 Antiohia[109] : Daca un eiscop depus de catre un sinod, sau un presbiter sau diacon va indrazni sa celebreze functiunile sacre ca inainte,  pentru unul din acestia nu exsita speranta  de un alt sinod sau de a fi reintegrati sau de a fi aparati, iar aceeia care sint in comuniune cu acestia sa fie excomunicati din Biserica.

 

In cazul in care respectivii clerici indrazneau sa celebreze in continuare functiunile eclesiastice cum le faceau inainte cadeau in mod automat in depunerea totala ( din cauza neascultarii nu exista posibilitatea de recurs la o alta autori tate superiora). Automat respectivii clerici pierdeau  in mod definitiv oficiul lor si demnitatea bisericeasca  cu toate drepturile ce decurgeau din aceasta fara sa existe posibilitatea de a fi reintegrati din nou in demnitatile lor, chiar dac harul primit prin hirotonie raminea  intact in acestia[110].

Din continutul can. 4 de la Antiohia se poate observa ca pedeapsa depunerii sau a caterisirii era pentru totdeauna “in perpetuum” fara posibilitate de reintegrare chiar daca in prima faza pedeapsa ar fi fost data pentru un timp determinat “ad tempus”. Clericilor in cauza (episcop, presbiter, diacon) nu aveau nici-o posibilitate de a se apara, apoi clericii care indrazneua sa pastreze un raport cu cei depusi  dupa decizia sinodului cadeau in aceeasi pedeapsa a excomunicarii[111], in mod special daca cunosteau sentinta de condamnare, deoarece can. 2 de la Antiohia[112] interzice comunicarea cu excomunicatii . Rigoarea acestei sanctiuni gaseste o justificare in conceptul de comuniune ecclesiala. Episcopul depus nu poate savirsi Sf. Liturghie din cauza rupturii legaturii cu ceilalti episcopi.

 

Can 5 de la Antiohia[113]: Daca un presbiter sau un diacon dispretuind propriul episcop si se separa de Biserica formind o comunitate separata, ridica un alt altar  si refuza sa asculte avertismentele propriului episcop si nu vrea in niucn mod sa dea ascultare, nici sa asculte la repetatele apeluri  va fi definitiv depus , nu va avea niciodata speranta de a fi reveni nici nu va putea sa-si recupereze demintatea sa. Daca continua sa produca turbulente  si dezordine in biserica, sa fie chemat la ordine de puterea  seculara ca rebel.

 

Se intelege ca rspectivul cleric separindu-se de episcopul sau si incalcind normele eclesiastice  cade in delictul de schisma, in alte cuvinte se gaseste inafara Bisericii.

 

  1. 4. “Suspensio ab officio tantum servato onore” oglindita in sfintele canoane

 

Can. 10 Petru de Alexandria[114]:Clericii care in timpul persecutiilor au abjurat credinta crestina , din cauza slabiciunii, dupa care s-au  pocait  sa le fie interzis de  a celebra Sf. Liturghie.

Can. 10 de la Ancira[115]: Diaconul care inainte de a fi hirotonit a marturisit inaintea episcopului sau ca dupa hirotonie  se va casatori [este singurul canon care atesta casatoria dupa hirotonie, insa prescriptiile acestui canon au fost abrogate de sinodul VI ecum. de la Trulan] o putea face fara nicio pedeapsa, in schimb cei  care ziceau ca nu se casatoresc iar dupa aceea se casatoreau trebuia sa inceteze de la functiunile lor.

Can. 14 Ancira[116] : Cei ce fac parte din cler, preoti si diaconi care se abtin sa manince carne considerind-o oribila sa fie esclusi din serviciul preotesc.

Can. 9 Neocezarea[117]: Il presbiterul care marturiseste  confesorului sau ca inainte de hirotonia sa a comis pacate carnale nu poate oferi sfintul sacrificiu [nu poate liturghisi] si va fi privat de toate functiunile sale .

Can. 18 Niceia I[118] : Diaconul nu trebuie sa dea sf impartasanie presbiterilor , nici sa stea inaintea acestora . Daca vreunul nu asculta , nici dupa aceste prescriptiuni sa fie sospendat din diaconat .

V.5 Degradarea sau “Reductio ad officium inferius”

Fata de pedeapsa suspendarii sau a depunerii, degradarea  este o pedeapsa disciplinara, care nu priveaza persoana de harul specific treptei preotesti primit prin hirotonie,  insa interzice celui in cauza puterea oficiului pe care a avut-o anterior  pe considerentul ca persoana in cauza este degradata intr-o trepata inferioara.

Degradarea este privita in sfintele canoane  ca o privare de jurisdictie. In Biserica primara, alaturi de ierahia sacramentala -“hierarhia ordinis-ίεραρχία ίεραρτική au esistat si alte oficii sau drgatorii eclesiastice “officia ecclesiastica όφφίκια o άρηοντίκια έκκλεσιαστικά cu insarcinarea de adnministrare  a afcerilor externe ale Bisericii. Aceste oficii ereu numite  si prin termenul grad “gradus”.

Balsamon[119]in comentariul dau la can. 17 Ap. afirma ca, chiar daca aceste oficii sau dregatorii erau chemate  cu termenul “gradus”nu aveau un sens clar, pentru ca “gradus” in sens propriu exista numai in ierahia sacramentala, pe cind oficiile sau dregatoriile eclersiastice  sint numai demnitati eclesiastice si mijloace pentru subsistenta. Persoanele care indeplineau  astfel de functiuni  s-au numit functionari bisericesti (εκκλησιαστικοί[120] o άρχοντες, οφφικιάλοι, άξιωματικοί (demnitari).

Acesti functionari bisericesti nu aveau obligatia sa oficieze serviciile divine ca celelalte persoane sfintite. Cei mai de frunte dintre acesti functionari bisericesti se numeau exocatachilul (εξωκατάκοιλοι): economul (can. 7, 8 Gangra; 2, 26 Calcedon), sachelarul, cartofilaxul, protecdicul etc. Functiunile acestea de cele mai multe ori le indeplineau diaconii. Potrivit can. 29 al sin. IV ecumenic un cleric ce apartine ordinului major nu poate sa fie redus intr-un grad inferior.

 

Can. 29 al sin. IV ecum.[121]: A reduce un episcop la treapata de presbiter este un sacrilegiu (ιεροσιλ’ια). Daca pentru vreun motiv just este indepartat din treapta episcopatului nu trebuie sa aiba nici rangul de presbiter. Daca dinmpotriva, a fost indepartat din demnitatea sa fara ncio vinovatie,  trebuie sa fie reintegrat in demnitatea sa de episcop. Cei care au fost degradati din demnitatea episcopatului in rindul presbiterilor, daca au fost condamnati pentru motive suficiente nu sint demni nici de demnitatea de presbiter. Daca au fost redusi intr-un grad inferior fara motiv, este drept ca in momentul in care  sint recunoscuti ca inocenti  sa-si reprimeasca iarasi demnitatea si functiunile episcopatului.

 

Din continutul acestui canon rezulta in mod clar ca in acele timpuri a exista un precedent de degradare[122]. Potrivit canonistului N. Milas[123] taina Euharistiei este una si aceiasi fie ca este savirsita de episcop, fie ca este savirsita de presbiter. Daca cineva comite un delict care il despoaie de dreptul de a savirsi serviciul divin in calitate de episcop, acelasi delict il despoaie de dreptul de a savirsi serviciul divin ca presbiter.

Pentru a intelege aceasta pedeapsa si modul in care a fost conceputa si inflita  trebuie sa vedem inainte de toate care este semnificatia tainei hirotoniei  si care sint efectele pentru cel ce o primeste in conditii canonice. Prin taina hirotoniei se transmite persoanei care o primeste in conditii canonice  harul Duhului Sfint  intr-una una din cele trei trepte preotesti: episcop, presbiter, diacon cu scopul de a exercita in Biserica in mod integral sau partial  in functie de pozitia pe care o ocupa “munus regendi”, “munus docenti”, “munus pascendi”.

Clericii care fac parte din catalogul preotesc care au comis delicte pot sa inceteze a oficia Sf. Liturghie  pe motive de drept bisericesc si prin decizia autoritatii bisericesti[124] insa taina hirotoniei  nu se poate sterge niciodata pentru ca ea are un caracter indelebil[125]. De aceea can. 29 de la Calcedon  considera degradarea ca un sacrilegiu. Daca pentru un motiv intemeiat episcopal ar fi fost inlaturat din demnitatea sa episcopala nu trebuie sa aiba nici rangul de presbiter.

Can. 29 al sin. IV de la Calcedon reproduce cuvint cu cuvint un pasaj dintr-un proces verbal din sedinta a patra a sinodului in legatura cu disputa dintre episcopul Eustatie al Beritului si episcopul Fotie al Tyrului  in ceea ce priveste aria jurisdictionala[126] . Pretextul acestei dispute este urmatorul: Printr-un decret imperial Biserica din Berit a fost ridicata la demniatea de mitropolie avind in jurisdictia sa sase orase care inainte apartineau mitropoliei de Tyr[127] (Biblos, Botrys, Tripolis, Orthosios, Arcasius, Antardos).  Decretul imperial a fost ratificat de patriarhul de Constantinopol. In aceste circumstnte, episcopul Eustaie  a hirotonit episcopi in cetatile enumerate aducind “prejudicii” mitropoliei de Tyr. Episcopul de Tyr, Fotie pentru a asana acest diferend face o interventie pe linga curtea imperial iar imparatul la rindul sau trimite solicitarea sinodului de la Calcedon.

Pe de alta parte episcopul Fotie in baza can. 4 al sin I ecum. de la Niceia  a continuat sa hirotoneasca episcopi in fostele cetati care acum trecusera in jurisdictia lui Eustatie. Eustatie in  cadrul unui sinod endemic tinut la Constantinopol il scomunica pe Fotie iar cei trei episcopi hirotoniti de acesta sint degradati la treapta de presbiteri. Sinodul de la Calcedon, in conformitate cu vechile traditii canonice stabileste ca nu este suficient numai un decret imperial pentru ridicare a unei eparhii la gradul de mitropolie  fara o decizie din partea sinodului provincial. Parintii sinodali hotarasc ca  cetatea Tyrului ramine la statutul ei de mitropolie iar cei trei episcopi care fusesera retrogradati la rangul de presbiteri sa fie  reintegrati in demniatae lor episcopala.

Contrar can. 29 al sin IV ecum. de la Calcedon se pare ca  sinodul VI ecum. de la Trulan prin can. 20 permite reducerea episcopului la treapta de presbiter.

Can. 20 sin. VI ecum[128]:”Niciunui episcopi nu ii este permis sa predice in public in alta cetate care nu se gaseste sub jurisdictia sa. Daca vreunul va face lucrul acesta va inceta de la functiunile sale episcopale  si va functiona ca presbiter”.

De la inceput i-a fost interzis episcopului sa invete si sa predice in mod public in alta cetate care nu se gaseste sub jurisdictia sa fara a avea permisul canonic  de la episcopul locului cum zice can. 11 de la Sardica[129] .

Realitatea este ca in vermea aceea, unii episcopi “orgoliosi si vanitosi  de intelepciunea si de oratoria lor”  se deplasau in alte eparhii pentru a predica si savirsi Sf. Liturghie (evident nu din evlavie si nici din dragoste pentru Dumnezeu) unde incercau sa diminueze calitatile episcopului de drept  cu scopul ascuns de a cuceri sediul episcopal.

Balsamon[130]in comentariul sau la cest canon afirma  ca respectivul episcop nu era supus unei pedepse daca invata si predica cu permisiunea episcopului locului, aducind in sprijinul sau exemplul sf. Grigore de Nazianz. Zonara[131]sustine ca in cazul in care un oarecare episcop ar merge in mod privat intr-o alta eparhie pentru un oarecare motiv si va raspunde la oarecare intrebare  nu in mod public ci in mod private el nu va fi supus unei pedepse.

Facind o comparatie intre can. 29 al sin. IV de la Calcedon si can 20 al sin. VI del aTrulan se poate observa ca este o diferenta intre ele, in sensul ca primul interzice ( can. 29 de la Calcedon) degradarea episcopului, in schimb al doilea (can 20 al sin. VI de laTrulan) o permite. Asa cum mentioneaza comentatorul bizantin Zonara, in can. 20 de la Trulan  se trateaza de o degradarea ca o consecinta a unei incalcari a unei norme bisericesti si nu de un delict, altfel pentru un pacat grav un episcop nu merita sa fie nici macar presbiter. Canonul 20 de la Trulan vorbeste de un pacat mai putin grav-pacatul vantati si al mindriei care nu impiedica un episcop sa fie presbiter..

Mai concludent este comentariul facut de arhimandritul Ioan[132] care spune ca episcopul nu este rdus la statutul de presbiter ci este privat de puterea episcopala si de scaunul episcopal si se pune in rindul slujitorilor subordonati.

Referitor la acesta chestiune sint si alte canoane care oglindesc diferite situatii.

Can. 18 de la Ancira (314)[133] priveste episcopul care nu este primit  in eprahia pentru care a fost hirotonit. Acesta poate sa ramina in alta eparhie insa ca presbiter pentru ca nu pot exista doi episcopi in aceeasi cetate (oras) insa nu va fi lipsit de demnitatera episcopala.

Can. 8 de la sin. I ecum. de la Niceia (325) stabileste ca , clericii care se intorc la adevarata credinta, hirotonia lor este considerata valida prin iconomie, insa in locul unde este un episcop ortodox  episcopul care se intoarce de la erazia catarilor (καθαροί-puri )[134] va avea demnitatea de presbiter, exceptie fiind faptul cind episcopul de drept ar putea sa-l lase in demnitatea de episcop.

De ex. in Statutul tribunalului eclesiastic din Biserica Rusa se prevede ca, eclesiasticul care apartine ordinului major (episcop, presbiter, diacon) sa fie degradat  trecind in ordinul minor( hipodiacon , lector, cintaret) daca in timpul functiunilor sale bisericesti s-a aflat  in stadiul de betie.

Facind o capitulare, in baza normelor stabilite de catre sfintele canoane clericul este pedepsit cu pedeapsa depunerii (katereisis)  pentru urmatoarele delicte:

-aduce la altar daruri care sint contrare disciplinei liturgice ( can. 3 Ap, 28 Trulan)

– repudiaza sotia cu pretextul de evlavie ( can 5 Ap, 13 Trulan);

-se roaga impreuna cu un presbiter caterisit ( can.1 Antiohia);

-pentru desfrinare, adulter, sperjur si  furt (can. 25 Ap, can. 4 Trulan, can. 3 Vasile cel

Mare, can.42 Ioan Postitorul);

– pentru ucidere  (can. 65 Ap, can. 65 Vasile cel Mare ;

– pentru simonie  (can. 29 Ap, can.2 Calcedon, can. 22 Trulan, can.5, 19 Nicea II);

– pentru conspiratie impotriva autoritatii statele, impotriva propriului episcop sau

impotriva altor clerici (can. 84 Ap, can. 18 Calcedon, can. 34 Trulan);

– pentru jocul de zaruri si pentru betie (can. 42 Ap, can. 50 Trulan);

– pentru camata  (can. 49 Ap, can. 10 Truln);

-permite erticilor sa-si exericte functiunile lor ca eretici (can. 45 Ap.);

– recunoaste botezul si tainele ereticilor (can. 46 Ap.);

– reboteaza pe cel ce a primit un botez valid (can. 47 Ap);

– nu savirseste taina Botezului in numele Sfintei Treimi si nu face trei scufundari

(can. 49, 50 Ap);

– se abtine de la casatorie, de la carne si de la vin , nu pentru asceza, ci considerindu-

le ca fiind rele (cann. 51, 53 Ap.);

– clericul care indeparteaza pacatosul ce se caieste (can. 52 Ap.);

-clericul care nu poarte de grija celor ce fac parte din ordinul minor (hipodiacon,

cintaret, lector, et.) (can. 58 Ap.);

– clericul care reneaga numele lui Hristos (apostaziaza) (can. 62 Ap.);

-episcopul care rehirotoneste (can. 68 Ap.),

-episcopul care hirotoneste un apostat (can. 10 Nicea I),

– clericul care pune stapinire pe bunurile episcopului dupa moartea acestuia (can. 22

Calcedon);

– clericul care abandoneaza parohia sa (can.10 Calcedon, 10 Nicea II, 3 Antiochia);

– clericul care se recasatoreste (can. 3 Trulan);

-clericul care se casatoreste dupa hirotonie (can. 3, 6 Trulan, can. 1 Neocesarea);

– clerical care are circiuma (restaurant) (can. 9 Trulan);

-clericul care ofera sf. Impartasanie pe bani  (can. 23 Trulano);

– clericul care savirseste sf. Taine inafara bisericii fara permisiunea propriului episcop

(can. 31, 59 Trulan, can. 10 Nicea II, can.12, Constantinopol I-II);

– clericul care nu amesteca vinul cu apa in cadrul sf Liturghii (can.32 Trulan);

– clericul care refuza sa se prezsinte in fata tribunalului (can. 15 Cartagine);

– presbiterul care nu pomenste la Sf. Liturghie pe propriul sdau episcop (can. 13

Constantinopol I-II); episcopul care nu pomenste mitropolitul sau (can. 14

Constantinopol I-II); mitropolitul care nu pmeste patriarhul (can. 15

Constantinopol I-II);

-episcopul care face hirotonii infara jurisdictiei sale  (can. 35 Ap.);

– episcopul care imparte o provincie eclesiastica  in doua pentru a deveni el insusi

mitropolit (can. 12 Calcedon);

– episcopul care traieste in casatorie ( can 12 Trulan);

– epicopul care sfinteste o biserica fara a avea sf. moaste (can. 7 Nicea II);

– episcopul care primeste clerici fara a avea cartea canonica (can 12 Ap.);

– episcopul care absenteaza din eparhia sa mai mult de 6 luni (can. 16 Constantinopol

I-II).

[1] N. MILAS, Dreptul bisericesc oriental, 408-410 (pentru laici); 410-415 ( pentru clerici); SACRA CONGREGAZIONE  ORIENTALE, «Disciplina bizantina in generle e greci, studio sui canoni 2195-2414, «De delictis et paenis», lib. V, C. KOROLEVSKIJ, ed., Codificazione canonica orientale, Greci, III, 5-8, 26. Il Rhallis (1-209) da o clasificare un pic diferita, a) pedepse comune pentru clerici si monahi; b) pedepse numai pentru monahi; c) pedepse pentru episcopi; d) pedepse pentru laici  ( si acestea sint excomunicarea si privarea de ingropare bisericeasca).

[2]  In timpurile vechi escomunicarea era insotita de o penitenta publica, la rindul sau penitenta avea diferite grade. In timpurile de azi prin escomunicare se intelege privarea de Sfinta Impartasanie pentru un timp mai lung sau mai scurt.

[3]  Corespunde in mod exact escomunicarii Bisericii Catolice latine insa fara distinctia intre escomunicarea mare si escomunicarea mica .

[4]  SACRA CONGREGAZIONE ORIENTALE, «Schema dei canoni 2195-2414, “De delictis et poenis», Codificazione canonica orientale, XI, 76.

[5] Nuntia 4 (1977) 89

[6]  F. MONTANARI, Vocabolario della lingua greca, Milano, 2000, 641. 275. 1521-1522, έκπτοσις =emanazione, emissione, cacciata esilio, fallimento abbandono, espulsione; άποθεσις = deposizione abandono, rimozione rifiuto, spogliatoio, dimissioni; πάυω = eliminare sopprimere, far cessare, deporre.

[7]  N. DURA, «Precizari privind unele notiuni ale dreptului canonic bisericesc (depunere, caterisire, excomunicare (afurisire) si anatema in lumina invataturii ortodoxe», Ortodoxia, 2 (1987) 85 apud GUILLAMONT, Traite pratique ou le moine, SCH, Paris, 1970, 508; can. 20 Ap.; can. 20 Ap.; can. 69 S. BASILIUS MAGNUS.

[8] [8] F. L. FERRARIS, Biblioteca, III, 40: “Crimina, ob que de iure deveniri potest ad degradationem seu depositionem verbalem, sunt Adulterium, Concubinatus, Simonia notoria, Stuprum, Incestus, Furtum, Periurium”; MANSI, 46, 842. Parintii sinodali orientali adunati la sinodul din Liban (1806) nu fac diferenta dintre depunere si degradare  cum o face de ex. Canonistul N. Milas :”Quale sono le ceremonie che si usano nella deposizione ossia degradazione secondo la nova disciplina? [..] L’ecclesiastico che deve essere degradato dal suo ordine si veste degli abiti ecclesiastici che sono propri della sua dignità, e tenendo in mano il messale, si porta avanti ai vescovi e alle persone insignite di ecclesiastiche dignità ed il vescovo lo spoglia successivamente degli abiti sacri e comanda che si rada le sue corona, [tonsura]. Quando è ciò compiuto, gli astanti esclamano essere indegno e così si scaccia dal ceto ecclesiastico»; W. PLOCHL, Storia del diritto canonico, I, 264. Pedeapsa depunerii si a degradarii in perioada Bisericii primare erau sinonime , nu reprezentau tipuri individuale de pedeapsa; ID., Storia del diritto canonic, II, 370. La pena della degradazione comportava come conseguenza la sottrazione dell’ufficio e del beneficio, come pure delle entrate ufficiali e dei diritti patrimoniali, il divieto di esercitare la potestà di ordine come pure la non idoneita a rivestire in futuro uffici o servizi ecclesiastici ed in fine la perdita dei diritti dello stato ecclesiastico. In Occident pedeapsa degradarii se separa de pedeapsa depunerii in cursul sec. XI-XII.; http://www.newadvent.org/cathen/04737b.htm, The word deposition, it is alleged, was first used in the Synod of Agde (506, can. xxxv) to indicate such a penalty. Down to the twelfth century the expressions deposition and degradation meant one and the same canonical punishment

[9]  A. BERGIER, Dictionnaire de théologie, Toulouse, II, 1823, 476.

[10]  Le regole de Saint Benot, A. VOGUE – I. NEUFVILLE, ed., SCH, (182), Paris, 1972, 543. 645; N. MILAS CBO, I, 1, 199. In Biserica Rusa esista dou forme de depunere: 1. Stergerea din catalogul preotesc; 2. Degradarea intr-un grad inferior..

[11]  cfr. PAPA INNOCENTIUS I, «Ep. 39», PL 20, 606; ID, «Ep. III», 4, 7 PL 20, 491; can. 1333 CIC (1983); can 2279 CIC (1917). par. 1. Suspensio ab officio simpliciter, nulla adiecta limitatione, vetat omnem actum tum potestatis ordinis et iurisdictionis, tum etiam merae administrationis ex officio competentis, excepta administratione bonorum proprii beneficii.par. 2. Suspensio:1. A iurisdictione generatim, vetat omnem actum potestatis iurisdictionis pro utroque foro tam ordinariae quam delegatae; 2. A divinis, omnem actum potestatis ordinis quam quis sive per sacram ordinationem sive per privilegium obtinet; 3. Ab ordinibus, omnem actum potestatis ordinis receptae per ordinationem; 4. A sacris ordinibus, omnem actum postestatis ordinis receptae per ordinationem in sacris; 5. A certo et definito ordine exercendo, omnem actum ordinis designati; suspensus autem prohibetur insuper eundem ordinem conferre et superiorem recipere receptumque post suspensionem exercere; 6. A certo et definito ordine conferendo, ipsum ordinem conferre, non vero inferiorem nec superiorem;7. A certo et definito ministerio, ex. gr., audiendi confessiones, vel officio, ex. gr., cum cura animarum, omnem actum eiusdem ministerii vel officii; 8. Ab ordine pontificali, omnem actum potestatis ordinis episcopalis; 9. A pontificalibus, exercitium actuum pontificalium, ad normam can. 337, par. 2; Nuntia 4 (1977) 109-110. Il coetus IX. “De delictis et poenis” prende in considerazione dal can. 2279 CIC (1917) i seguenti significati della sospensione (can. 89): ab ufficio, a iurisdictione, a divinis, a certo e definito ministerio, ab ordine episcopali, a pontificalibus.

[12]  S. AGOSTINUS, «Sermo 341 De vita e moribus clericorum», PL 49, 1580; cann. 15 e 51 Ap.

[13]  Nuntia, 4 (1977) 110: “A divinis, omne actu potestatis ordinis quam quis sive per sacram orsinationemsive per privilegium obtinet”; SACRA CONGREGAZIONE ORIENTALE, «Schema dei canoni 2195-2414, (CIC), diciassetima plenaria, Conclusioni e proposte dalla consulta, Codificazione canonica orientale, XVII, 1939, 106; Syn. Lib. Maronit., II, VI, 5: “Depositio est sententia eccelsiastica, quae clericus in perpetuum privatur ordinis suoi, vel ordinum omnium executione, non ammisso tamen clericali privilegio”.

[14]  P. P. JOANNOU, t. I, 2, 107. 109, cann. 3, 4, 5 Antiohia ; ID., t. I, 1, 59. 60. 94. 129, cann. 3, 5 Efes; can. 29 Calcedon; can. 3 Trulan; ID., t. II, 149, can. 69 S. BASILIUS MAGNUS.

[15]  P. P. JOANNOU, t. II, 47. 142. 149, can.10 Petru di Alexandria; cann. 59, 70 S. BASILIUS MAGNUS; ID., t. I, 2, 64. 66. 78. 79. 468, cann. 10, 14 Ancira; cann. 8, 9 Neocesarea; can. 11, I-II Constantinopol (861); ID., t. I, 1, 40. 253 can. 18 Nicea I; can. 4 Nicea II.

[16]  P. P. JOANNOU, t. I, 2, 75. 105. 112. 113. 164. 187. 471. 477, can. 1 Neocesarea; cann. 1, 2 Antiohia ; cann.5, 20 Sardica; cann.13, 16 I-II Constantinopol (861); ID., t. II, 100. 150. 225. 227. 246. 248. 312 cann. 3, 70 S. BASILIUS MAGNUS; cann. 2, 13, 31, 32, 70, Cartagina; ID., t. I, 1, 58. 59. 61. 70. 79. 84. 86. 90. 94. 228. 297. 307. 309. 312, 326, cann. 1, 2, 3, Efes; cann. 2, 12, 18, 20, 27, 29 Calcedon; can. 81 Trulan; cann. 2, 7, 8, 10, 17 Constantinopol VIII ( 869).

[17]  P. P. JOANNOU, t. I, 1, 94. 31. 133. 152. can. 29 Calcedon; can. 8 Nicea I; cann. 7, 20 Trulan; ID., t. I, 2, 80. 456, can. 10 Neocesarea; can. 5 I-II Constantinopol (861).

[18]  P. P. JOANNOU, t. I, 2, 75. 13. 23. 29. 30. 31. 332. 333. 369. 396. can. 1 Neocesarea; Καθαιρείσθαι nei cann.11, 18, 42, 44, 45, 46 Ap.; can 87, 88, 105, 124 Cartagina; ID., t. I, 1, 25. 38. 59. 61. 62. 93. 94. 470. 473. 338, cann. 2, 17 Nicea I, cann. 2, 5, 7 Efes; can. 29 Calcedon; cann. 16, 23, 25 Constantinopol VIII (869); ID., t. II, 264. 267. cann. 3, 6 Teophilo di Alessandria.

[19]  P. P. JOANNOU, t. I, 1, 40. 153. 338, can. 19 Nicea I; can 21 Trulan; can. 25 Constantinopol VIII (869); ID., t. I, 2, 160, 161, cann. 1,2 Sardica; ID., t. II, 15. 40. 100. 131. 150. 470, cann. 15, 62 Ap.; cann. 3, 32, 70 S. BASILIUS MAGNUS; can 12 I-II Constantinopol (861); In legislatia actuala a CIC(1983) cind se dicuta de aplicarea pedepsei de reducere a clericului la statutul de laic se foloseste dimissio (cann. 1317, 1350 §2, CIC (1983) “Dimissio autem e statu clericali..”) in timp ce pentru CCEO se foloseste termenul depositio (can. 1410): “Hierarcha curet, ut depositio, qui propter poenam vere indiget..”).

[20]  P. P. JOANNOU, t. I, 2, 35. 40. 113. 117. 222. 226. 329, cann. 35, 40 Ap; cann. 11, 16, Antiohia , cann. 9, 12 Cartagina; can. 19 Constantinopol VII (869).

[21] P. P. JOANNOU, t. I, 2, 35. 40. 113. 117. 222. 226. 329, cann. 35, 40 Ap; cann. 11, 16, Antiohia , cann. 9, 12 Cartagina; can. 19 Constantinopol VII (869).

[22]Cfr. MANSI, 46, 842, Fonti, VII, serie, II, 360: “Privationi gradus ita ut simul ad statum laicalem reducantur, subiacent clerici ordinum maiorem qui criminis convicti et a tribunali criminali (statali) ad hanc poenam condemnati sunt”. Aceeasi pedeapsa vine aplicata si clericilor din ordinul minor; W. PLOCHL, Storia del diritto canonico, II, 371; SACRA CONGREGAZIONE ORIENTALE, «Schema dei canoni 2195-2414 (CIC), diciassetima plenaria, Conclusioni e proposte dalla consulta», Codificazione canonica orientale, XVII (1939) 109. Sono annoverati i delitti che richiedono la pena della deposizione: l’eresia, l’apostasia; la falsificazione delle lettere apostoliche; l’omicidio volontario; il peccato contro natura più volte commesso; la sollecitazione nel segreto della confessione; l’ascoltare la confessione senza essere approvato; Il coniare monete false; il furto del calice quando vi è dentro l’ostia consacrata che conservarsi nelle Chiese; il procurare l’aborto della prole.

[23] MANSI, VII, 947, can. 2 del Concilium Turanicum dice in merito: “neque sacrificium Deo offerre, vel plebi ministrare praesumat

[24] MANSI 46, 843.

[25] can. 1410 CCEO[25]: Nell’infliggere pene a un chierico deve essergli assicurato ciò che è necessario per un congruo sostentamento, a meno che non si tratti di deposizione, nel qual caso il gerarca abbia cura che al deposto, il quale a causa della pena si trova in vera necessità, si provveda nel miglior modo possibile, salvi restando sempre i diritti acquisiti circa la previdenza e l’assicurazione sociale, nonché l’assistenza sanitaria in favore di lui e della sua famiglia, se è sposato.

can. 1350 §2 CIC (1983): “L’ordinario abbia cura di provvedere nel miglior modo possibile a chi è stato dimesso dallo stato clericale e che a causa della pena sia veramente bisognoso. .V. DE PAOLIS, «Il sostentamento del clero nel Concilio e nel Codice», Quaderni di diritto ecclesiale 1 (1989) 35-56. Tota cartea este dedicata argumentarii sustinerii clerului. De ex. in legislatia BOR nu se prevede nimic pentru clericul depus;   P. P. JOANNOU, t. I, 2, 39. can. 59 Ap: “Si quis episcopus vel presbyter, quoadam de clericis egeno constituto, non subministret necessaria, separetur; perseverans degradetur, ut fratris intefector sui”; PIUS XII, Mp, Solicitudinem Nostram, can 451; Mp, Cleri sanctitati, can 57.

[26] cfr. CHIAPPETTA, Il Codoce di Diritto Canonico, 480; V. DE PAOLIS, Le sanzioni penali nella Chiesa, 1116.

[27]  Can. 2298 CIC (1917 prezinta o lista cu 14 pedepse vendicative  care pot fi aplicate clericilor, vezi can. 109 Nuntia 4 (197 7) 112; S. CONGREGAZIONE ORIENTALE, «Il Diciatsettesima Plenaria, Schema dei canoni 2195-2414 (CIC) e osservazioni dell’episcopato orientale», (prot. Num. 508/38), Codificazione orientαle, 1938, 80. Il mons. Calavassy (greco) disse: “Nella disciplina bizantina si comprendono tra le pene vendicative, anche per i chierici, la scomunica e l’aforismos. La scomunica si aggiunge alla degradazione, quando il degradato diviene recidivo o irregolare per aver esercitato la potesta di ordine dopo la degradazione. L’aforismos corrisponde alla scomunica maggiore per i suoi effetti”.

[28]  M. SESAN, Curs de drept bisericesc universal, Cernauti, 1942, 244 ; pentru compartaie vezi si alte pareri W. PLOCHL, Storia del diritto canonico, I, 92; V. DE PAOLIS, Le sanzioni penali nella Chiesa, 1113. La distinzione delle pene in espiatorie e medicinali è un cardine dell’ordinamento penale latino. Il can. 2291 CIC (1917) elenca un numero di 11 pene vendicative: interdicum locale; interdictum ab ingressu ecclesiae; transaltio vel suppresio sedis episcopalis vel paroecialis; suppressio eparchiae vel paroeciae; infamia iuris; privatio vel suspensio ad tempus pensionis; esclusio ab actibus legittimis; inhabilitas ad gratias ecclsiasticas; privatio vel suspensio ad tempus officii seu muneris; privatio iuris; mulucta pecuniaria; Nuntia 4 (1977) 111; Can.1336-1 § 2 CIC(1983): “Le pene espiatorie, che possono colpire il delinquente o in perpetuo o per un tempo determinato o per un tempo indeterminato [..] la privazione di una potestà, di un ufficio, di un incarico, di un diritto, di una facoltà, di una grazia, di un titolo, di un insegna , anche se di semplice carattere onorifico”; Can 2286 CIC (1917): “Poenae vindicative ilae sunt, quae directe ad delicti expiationem tendunt, ita ut earum remisio e cessazione contumaciae delinquentis non pendeat”, cioè la finalita diretta è espiazione del delitto, sicchè la loro remissione non dipende della cessazione della ostinazione del reo. La disciplina vigente delle Chiese Orientali non distingue fra pene medicinale e pene espiatorie; CHIAPPETTA, Il Codice di Diritto Canonico, II, 464. Le pene espiatorie differiscono essenzialmente da quelle medicinali per le seguenti caratteristiche: Il fine principale e diretto delle pene espiatorie è il castigo del delitto, la riparazione dell’ordine e della disciplina ecclesiale, turbati dalla violazione della legge o del precetto penale; ID., Prontuario di diritto canonico e concordatario, Roma, 1994, 879; Synodus  Sciarfensis Syrorum (1888), caput. XV, Romae 1896, 279, Le pene vendicative sono: inhabilitas ad officia ecclesiastica; privatio offici; depositio et degradatio; Le pene espiatorie (can 1336-1338 CIC (1983) consistono nella privazione di un bene spirituale o temporale relativo al fine sopranaturale della Chiesa e come tutte le pene canoniche hanno come scopo la correzione del delinquente anche se il fine principale è di espiare il delitto commesso; G. DI MATTIA, «Pena e azione pastorale nel diritto penale della Chiesa», Monitor Ecclesiasticus, 114 (1989), n. 26, 45. La pena medicinale e pena espiatoria (vendicativa in CIC (1917) è una dicotomia peculiare dell’ordinamento canonico non riscontrabile negli ordinamenti giuridici statuali.

[29]  P. SERISKI, Poene in iure byzantino ecclesiastico, 15. 73: “Poenae in iure poenali byzantinae ecclesiae sunt preevalenter censurae, excepta deposizione quae est fere sempre poena vendicativa”; “depositio est pena spiritualis generatim vindicativa qua ordinarie clericus ab ufficio, a beneficio et plerumque ab ordine quoque in perpetuum deicitur et in locum laicorum detruditur”; vezi comentariul lui Balsamon  la can. 51 al Sf. Vasile cel Mare. BASILIUS MAGNUS, PG 138, 737; W. PLOCHL, Storia del diritto canonico, I, 263. La deposizione aveva un carattere permanentemente vendicativo.

[30]  S. CANDEA, Pedeapsa depuneri din cler, Sibiu, 1934, 4.

[31]  C. TONDINI, Reglement ecclesiastique de Pierre le Grand, Paris, 1874, 74.

[32]  N. MILAS, CBO, I, 1, 196.

[33]  F. MONTANARI, Vocabolario della lingua greca, Milano, 2000, 1017-1018, κατάιρεσις, κατάιρεω, κατάιρω = andare giu, scendere calare.

[34]  I. IVAN, «Legiuirile Bisericii ortodoxe romane sub I. P. S. patriarh Justinian», (1948-1953) BOR 1 (1954) n. 9, 97.

[35]  cfr. CCEO – FAA, cann. 3, 5-7, 20, 25, 27, 29-31, 35, 47, 49-50, 51-53, 60, 63, 66, 70, 81 degli Ap.; cann. 2, 17-18 Nicea I; can. 1 Neocesarea; cann. 1, 3, 5, 10, 16 Antiohia ; can. 29 Calcedoni; cann. 15, 80, 105 Cartagina; cann. 4-6, 9-13, 15, 17, 22-24, 28, 31-33, 50-51, 55-56, 62, 67, 77, 79-81, 86, 88, 97 Trulan; cann. 55, 70, S. BASILIUS MAGNUS; can 26 Timoteo di Alessandria; Synodus  Sciarfensis. Syrorum (1888), cap. IV, art. VI, 3-6; Synodus. Alexandrin. Coptorum (1898), sect. III, cap. VII, art. VII, 4-5; Synodus.  Armen. 1911, 951-952.

[36]  P. P. JOANNOU, t. I, 1, 125-130. can. 3 di Trulan: “eos ab omi quidem sacerdotali ministerio sive exercitio iam cessare, praefinito aliquo tempore punitus, honorem aut in cathedra et partecipare”; SACRA CONGREGAZIONE ORIENTALE, «Disciplina bizantina in generale e greci, studio sui canoni 2195-2414 «De delictis et paenis», C. KOROLEVSKIJ, ed., (prot. Num. 317/34) Codificazione canonica orientale, Greci, III, 19. 22. Pedeapsa suspendarii temporare in disciplina este o pedeapsa medicinala, pe cind suspendarea perpetua este o pedeapsa vendicativa. Disciplina occidentala admite  numai caracterul medicinal al pedepsei; la  can. 2278 se adauga un nou paragraf  . “Suspensione temporanea est poena medicinalis aut vendicativa, perpetua vero, semper vindicativa

[37] F. C. BOUUAERT, «Deposition», DDC, IV, 1153. Pina la sfirsitul sec  XII termenii depositio, privatio perpetua offici, degradatio  erau folositi  fara sa se faca o diferenta intre ei .

[38] Cfr. V. DE PAOLIS, Le sanzioni penali nella Chiesa, 1114.

[39] Cfr. MANSI, I, 3, 854, can. 1: “maioris synodi provinciae episcoporum sententia sicut Apostolici definire canons”.

[40] P. P. JONNOU, t. I, 2, 225-226: “Felix episcopus dixit: suggero, secundum statuta veterum conciliorum, ut si quis episcopus, quod non optamus, in reatum aliquem incurrerit et fuerit ei nimia necessitas non posse plurimus congregare, ne in crimine remaneat, a duodecim episcopis, et presbiter a sex episcopis cum proprio suo episcopo audiatur, et diacono a tribus”;Can. 14 Cartagina stabileste  ca in situatii limita din cauza lipsei de episcopi, un presbiter poate fi judecat de 5 episcopi iar un diacon de 3 episcopi: “propter inopiam provinciae, ut unus episcopus in legationem veniat, et ut ibi presbyter a quinque audiatiur episcopis et diaconus tribus, ut superius memoratum est, proprio episcopo praesidente”; Decisioni dei Concili Ecumenici, G. ALBERIGO, ed., 588. can. 4 Concilio di Trento (1546-1563), sess. XIII, 11 ott. 1551, ”nei casi in cui si richiede la presenza degli altri vescovi in un numero definito dei canoni”.

[41] P. P. JOANNOU, t. I, 2, 178-179. can. 13 Sardica: “..ut sive diaconus sive presbiter sive quis clericorum ab episcopo suo communione fuerit privatus et alterum perrexit episcopum et scierit,ad quem confugit, eum ab episcopo suo fuisse abiectum ,non oportet, ut ei communione indulgeat, quod si fecerit, sciat convocatis episcopis causas esse dicturum” vezi de asemenea  can. 13 sin IV ecum.; can. 12, 32, 33 Ap; can. 6 Antiohia .

[42] Can 1538 § 1. CCEO: ”Il vescovo eparchiale può dispensare tanto dalle leggi di diritto comune, quanto dalle leggi di diritto particolare della propria Chiesa sui iuris, in un caso speciale i fedeli cristiani sui quali esercita la sua potestà a norma di diritto, ogniqualvolta egli giudica che questo conferisca al loro bene spirituale, a meno che non sia stata fatta una riserva dall’autorità che ha emanato le leggi. §. 2 ..ogni Gerarca in un caso speciale può dispensare i fedeli verso i quali esercita la sua potestà a norma del diritto”; can. 87 CIC (1983); Nuntia 2 (1976) 70-72. Dispensationes in cann. 1-9 (cann. 298-306; Nuntia 3 (1976) 26-30. Norme Episcopis Eecclesiarum Orientalium ad facultatem dispensandi spectantes, impertiuntur; Nuntia 10 (1980) 117-118. cann. 29-32; Nuntia 13 (1981) 54-55. cann. 173-176; Nuntia 18 (1984) 91-93. cann.173-176; Nuntia 24-25 (1987) can 1551-1554.

[43] N. MILAS, CBO, II, 1, 5. apud Sintag. At., III, 23; Nuntia 4 (1977) 86: spetta al vescovo giudicare se la medicina ha avuto il suo effetto”; Fonti, IX, nn. 21-28. Nei canoni anciriani 1, 2, 4-9 il Vescovo ha la potestà di aumentare o diminuire la penitenza pubblica.

[44] BEVEREGIU, Synodicon, I, 21; PG 137, 102. Zonara in comentariul sau la acelas canon (32 Ap.) impartaseste parerea lui Balsamon.

[45] Can. 105 Cartagina; can. 88 Sf. Vasile cel Mare

[46] SOCRAT, «Historia ecclesiastica», I, 6, PG 67, 42-54. Referitor la depunerea lui Arie.

[47]  P. P. JOANNOU, t. I, 2, 12. Can. 8 Ap. Presbiterul care nu se impartaseste dupa celebrarea Sf. Liturghii; daca spune cauza, sa fie iertat. “aut causam dicat, et si rationabilis fuerit veniam consequatur (συγγνώμης)”; ID., 106, can. 2 Antiohia  vizindu-i pe scomunicati hotaraste ca unii dintre ei pot sa obtina iertarea di Antiohia  τυχείν δυνηθώσι συγγνομης – precibus indulgentiam consequantur”; ID., 114, can. 12 interzicind iertarea unui cleric depus ca o consecinta a unui delict  se exprima stfel  : “καί το΄τούτον μηδεμιάς συγγνομης άξιούσθαι.

[48]  P. P. JOANNOU, t. I, 1, Can. 11 sin. I ecum. Foloseste cuvintul φιλανθρωπία cu sensul de moderatie;  ID., t. II, 151, can. 74 di S. BASILIUS MAGNUS foloseste φιλανθρωπία cu sensul de diminuare a pedepsei; COD, 94, can. 16. Sin IV ecum. foloseste  φιλανθρωπία cu sensul de reducere a pedepsei “misericordia humanitatem”; Codex, I, 4, 34, § 6. φιλανθρωπία are sensul de reducere a pedepsei; Codex, I, 4, 34, § 14. φιλανθρωπία are sensul de moderatie fiind opus exigentei.; N. MILAS, Dreptul bisericesc oriental, Bucuresti, 1915, 419; Sintag. At., III, 31; Communicationes, Pontificia Commissio Codicis Iuris Canonici, 1969, 84. Nel MP si fa menzionare che la diminuzione della pena nella Chiesa è anche un atto di fiducia; Nuntia 4 (1977) 86. Can. 74 è 84 ale S. BASILIUS MAGNUS indeamna episcopi de a scurta  durata pedepsei canonice .

[49]  P. P. JOANNOU, t. I, 1, 152-153; PG 137, 586. Pina la sinodul VI ecum de la Trulan  canaonele emanate de sinoadele anteriore  nu zic nimic de pedeapsa depunerii  perpetua. Can. 21 Trulan introduce in legislatia penala pedeapsa depunerii perfecte si perpetua  : “propterea perfectae et perpetuae depositioni subiecti, in laicorum locum detrusi sunt”.; P. SERISKI, Poene in iure byzantino ecclesistico ab initiis ad seculum XI (1054), 58. Incepind cu sec. IX in practica patriarhala  cind un cleric era depus  se mentiona in mod expres  fie depositione fie depositione in perpetum; GRUMEL, II, N. 422, 49. Patriarhului Metodiu (843-847 de Constantinopol i-a fos aplicata pedeapsa depositione in perpetum (καθρείρεσις); ID., N. 423, 49-50; PITRA, II, 353.

[50]  Respectiva pedeapsa era aplicata ereticilor  pina cind se indreptau. cfr. N. MILAS, CBO, I, 1, n. 1, 47. Cazul ep. Corneliu si al pr. Novatian din Biserica Romaei din sec. III; can. 8 sin. I; can 1 di S. BASILIUS MAGNUS; can 71 Cartagina  (referitor la donatisti).

[51]  W. PLOCHL, Storia del diritto canonico, II, Milano, 1963, 371. “suspensio ab officio”cuprindea suspendarea din toate drepturile ce decurgeau din oficiu. Din sec. XII in Biserica Catolica aceasta pedeapsa cunoaste diferite nuante.

[52] P. P. JOANNOU, t. I, 1, 86; COD, 97, can. 40 Ap; can. 24 Antiohia ; cann. 22, 81 Cartagina

[53] PG 138, 55; P. P. JOANNOU, t. I, 2, 224-225: “anathema habetur et locum amittat”.

[54] PG 137, 222; P. P. JOANNOU, t. I, 1, 23: ”si quis autem se us abscidit, hunc et in clero constitutum abstineri conveniet”; ID., t. 1, 2, 17-18, cann.21, 24 Ap.; COD, 6; Encyclopedic Dictionary of Roman Law, 382. Legislatia imperiala din timpul lui Domitian si Adrian a incercat  sa inlaturea aceata uzanta a castrarii prtacticata la inceput numai asupra sclavilor, insa fara succes. Justinian a impus pedeapsa cu moartea acelora care ii castrau pe altii, adica ii faceau eunuci .; Codex, 4, 42, 179: ”Si quis post hanc sanctionem in orbe Romano eunuchos fecerit, capite puniatur”.

[55]  PG 137, 226: “cesset qui talis est a clero”; COD. 6. 7; P.P. JOANNOU, 1, 24-25: «a clero talis abstinet”.

[56]  P. P. JOANNOU, t. I, 1, 38: “deiciatur a clero et alienus existat a regula”; COD. 14; vezi si  can. 44 Ap. in P. P. JOANNOU, t. I, 2, 30: “episcopul sau presbietrul sal diaconul care ia camata , ori sa inceteze, ori sa se cateriseasca).

[57]  COD. 14-15; P. P. JOANNOU, t. I, 1: “a ministerio cessare debebit”; PG 137, 295: “a diaconato desistat”; vezi comentariul lui Balsamon la acest canon in «Sintag. Canonum», III, 3, PG 104, 595.

[58]  PG 137, 1162: “ab ordine cessare”; P.P. JOANNOU, t. I, 2, 66: ”ab officio suo desistant”.

[59]  PG 137, 354; P. P. JOANNOU, t. I, 1, 58-59: “esse sacerdotio alienos et ab eodem cadere gradu”; vezi si  can. 6 sin III ecum.: “a proprio grado excidant” in P. P. JOANNOU, t. I, 1, 61; can. 5 sin. VII ecum. in P. P. JOANNOU, t. I, 1, 254-258: ”proprio grado decidat”.

[60]  PG 137, 1306: “is abdicetur ed eiiciatur non solum a communione, sed etiam a dignitate, cuiue est particeps”; P. P. JOANNOU, t. I, 2, 113: “..obici oportere non solum a communione, verum et ab honore cuius particeps”.

[61]  P. P. JOANNOU, t. I, 2, 21: “hic ab ecclesia omnimodis abscidatur”; Costituzioni dei Santi Apostoli, D. SPADA-D. SALACHAS, ed., 251: “tagliato fuori dalla Chiesa”; P. P. JOANNOU, t. I, 2, 137, 91: “ab ecclesia omnino abscindatur”; vezi si  can. 4 Antiohia in P. P. JOANNOU, t. I, 2, 107-108.

[62]  P. P. JOANNOU, t. I, 2, 114; vezi si  can. 6 sin II ecum. in P. P. JOANNOU, t. I, 1, 49-53; COD. 33-34.

[63]  PG 137, 586: “cleri habitu tondeantur”.

[64]  Can. 27 al Sf. Vasile cel Mare ; can. 21 di Trulan; «Fragmentum damnationis Theodori episcopi Caesareae Capadociae a beato Vigilio» in MANSI, IX, 58; «Epistola sive libellus ortodoxorum orientalium contra anhimum Severum» in MANSI VIII, 913-921.

[65]  Can. 15 Antiohia face referire la episcopul depus  prin sentinta unanima a tuturor episcopilor, sentinta era definitiva si nu se putea face apel; can. 3  Sardica  zice ca in cazul in care un episcop nu este multumit de modul cum a fost judecat, exista posibiliatae de a afce apel la Episcopul Romei si Episcopul Romei va confirma su nu sentinta episcopilor.

[66] GRUMEL, II, N. 489, 92

[67]  GRUMEL, II, N. 368., 21.

[68]  GRUMEL, II, 24, N. 377, 24.

[69]  GRUMEL, II, 24, N. 378, 24.

[70]  GRUMEL, II, N. 387, 28.

[71]  cfr. C. VASIL’, «Il diritto Canonico Orientale quale materia di insegnamento», Kanonika 13 (2007) 32-33. Termenul canon in primele secole avea diferite semnificatii in Biserica:  regula adevarului, regula credinte, regula liturgica. La inceputul sec. IV  dobindeste incet, incet  semnificatie de decizie colegiala  luata de un sinod  privitor la disciplina eclesiastica; I. ICA, Canonul Ortodoxiei; I. ICA, Canonul Ortodoxiei, I, Canonul apostolic al primelor secole, Sibiu, 2008, 135.

[72]  Cfr. PITRA, I, 3-36.

[73]  PG 137, 222; P. P. JOANNOU, t. I, 1, 24: “ad clerum regula tales admittit”.

[74]  PG 137, 226; P. P. JOANNOU, t. I, 1, 25: “a clero talis abstineat”.

[75]  PG 137, 290; P. P. JOANNOU, t. I, 1, 38: “deiciatur a clero (καθαιρεθήσεστε τόυ κλήρου) et alienus existat a regola”.

[76]  PG 137, 302; P. P. JOANNOU, t. I, 1,40: “abici tales convenient” (καθαιρείσθε).

[77]  MANSI, IV, 1211. Condamnarea lui Nestorie .

[78]  PG 137, 354; P. P. JOANNOU, t. I, 1, 59: “esse sacerdotio alienos ab eodem cadere gradu”.

[79]  PG 137, 359; P. P. JOANNOU, t. I, 1, 61: “a gradu proprio excidant”.

[80]  PG 137, 362; P. P. JOANNOU, t. I, 1, 63.

[81]  PG 137, 386; aceasi formula si in can 22 de la sin IV ecum. Cfr. PG 137, 463; P. P. JOANNOU, t. I, 1, 71: “a proprio gradu decidat”.

[82]  PG 137, 422; P. P. JOANNOU, t. I, 1, 78: “proprio huiusmodi gradu recidere”;

vezi si can  12, 17 sin.IV ecum.  in  PG 137, 431. 479.

[83]  PG 137, 902; P. P. JOANNOU, t. I, 1, 258: “proprio gradu decidat”.

[84]  PG, 137, 918; P. P. JOANNOU, t. I, 1, 263: “deponatur”; vezi si can.  10, 18, 19 sin VII ecum  in PG 137, 922. 978. 979.

[85]  PG 137, 534; PP.JOANNOU, t. I, 1, 131 “deponantur”; vezi si can. 6, 10, 12, 15 Ap.

[86]  PG 137, 538; PP.JOANNOU, t. I, 1, 135: “is ex proprio gradu deiectus”.

[87]  PG 137, 582; PP.JOANNOU, t. I, 1, 152: “ab episcopatu desistat”.

[88]  PG 137,586; P. P.JOANNOU, t. I, 1, 152-153.

[89]  PG 137, 630; P. P.JOANNOU, t. I, 1, 168.

[90]  PG 138, 55.

[91]  PG 138, 123.

[92]  PG 138, 146.

[93]  PG 138, 270.

[94]  PG 138, 402.

[95] Can 1473 CCEO: “..Il Gerarca può in qualunque stadio e grado del giudizio penale, dopo aver ascoltato il promotore della giustizia e citato l’imputato stesso, impedire all’imputato l’esercizio dell’ordine sacro, dell’ufficio, del ministero o di altro incarico, imporgli o proibirli il soggiorno in qualche luogo o territorio, o anche proibirgli ricevere pubblicamente la Divina Eucaristia; cose tutte che devono essere revocate quando cessa la causa e che per il diritto stesso hanno fine quando cessa il giudizio penale”; cfr. Can. 1722 CIC (1983).

[96] cfr. B. BIONDI, Giustiniano primo principe e legislatore cattolico, Milano, 1936, 55. Un  cleric  eretic sau nedemn  este un pericol atit pentru biserica cit si pentru stat. Depunerea unui episcop sau presbiter eretic  avea si unele consecinte reglementate de legea  statala cum ar fi interzicerea de a merge si de a  ramine in determinate locuri. In acest context  clericului vinovat  de o infractiune  reglementata  de legile statle ii veneau  aplicata  normativele legilor civile.

[97] P. P. JOANNOU, t. I, 1, 152. Can.  20 al sin VI ecum. Trulan  interzice episcopului  sa predice in mod public intr-o alta cetate care nu apartinea eparhie sale “si daca vreunul va face lucrul acesta ,el sa fie lipsit episcopie si sa lucreze cele ale presbietrului.”

[98] Fonti, VII, seria II, 367.

[99] P. P. JOANNOU, t. II, 127-128; PG 138, 678 Bal samon afirma : “sedere debet cum presbyteris, a reliquis autem sacerdotalibus actionibus abstineat. Hic neque orationem dicat publice seu in Eclesia, nec privatim id est extra Ecclesiam [sa nu predice nici in public, nici in Biserica, nici in privat ]

[100] P.P. JOANNOU, t, I, 1, 156-157: “…cathedrae participem [..] a reliquis autem operationibus abstinere. Nec ergo publice nec privatim benedicat, nec corpus domini aliis distribuat, nec alquid aliud ministerium obeat”; vezi si  PG 137, 594-595; can. 8 sin. I ecum; cann. 10, 70 Sf. Vasile cel Mare ; cann 7, 20 sin VI ecum; cann. 1, 2 Antiohia.

[101] COD, 96.

[102] P. P. JOANNOU, t. I, 1: “Eos vero qui uni quidem uxori copulti sunt, vidua autem erat quae accepta est, similiter et eos qui post ordinationem uni illegittimo matrimonio se applicarunt, hoc est pesbyteros, diaconos et subdiaconos, brevi aliquo tempore a sacro ministerio prohibitos et poenitentiae submissos, rursus propriis gradibus restituì, ad alium gradum nequaquam promovendos, ei videlicet nefario dissoluto coniugio”.

[103] cfr. N. MILAS, CBO, I, 1, 194. La inceput clericul suspendat era obligat sa stea pe linga resedinta episcopului. Mai tirziu putea sa execute pedeapsa intr-o mansatire, observind regulile manastiresti si supravegheat de superiorul mansatirii.

[104] P. P. JOANNOU, t. I, 2, 10, can. 5 (6) Ap: “Si vero reicerit, excommunicetur [sospeso], sed si perseveraverit, deponatur”.

[105]  P. SERISKI, Poenae in iure bizantino ecclesiastico, 107; F. MONTANARI, vocabolario della lingua greca, Milano, 2000, 378, άφορίζω=separare, escludere, ex comunicare.

[106] P. P. JOANNOU, t. I, 2, 56-57, can 1, 2, Ancira abordeaza situatia clericilor care in timpul persecutiilor au sacrificat zeitatilor, apoi sau cait,  sint suspendati pentru un timp de la functiunile lor preotesti. Pedepasa suspendarii se regaste chiar si in legislatia civila. «Novella 123», X §1 , 603: “iubeamus hunc in tribus annis venerabili ministerio prohiberi”[poruncim ca timp de trei ani sa i se interzica ministerul ]; «Novella 123», I § 2, 595: “sed etim illum qui praeter hoc praesumpserit ordinare segregari un anno a sacro ministerio”[sa fie segregat pentru un an de la ministerul sau] .

[107]   N. MILAS, CBO, II, 1, 35; vezi  si ID., II, 2, 87, aceasi situatie can. 27 di S. BASILIUS MAGNUS.

[108] P. P. JOANNOU, t. I, 2, 107: “Si quis presbyter aut diaconus aut omnino quillibet ex clero paroeciam propriam derelinquens ad aliam properaverit, dehinc omnino demigrans in alia paroecia per multa tempora nititur inmorari, ulterius ibidem non ministret, maxime si vocanti suo episcopo si regredi ad propriam paroeciam commonenti obedire contempserit. Quod si in hac intemperantia et obstinatione perdurat, a ministerio modis omnibus abdicetur, ita ut nequaquam locum restitutionis accipiat. Si vero pro haec causa damnatum susceperit alter episcopus, hic etiam a communi synodo coerceatur velut ecclesiastica iura dissolvens”.

[109] PP. JONNOU, t. I, 2, 107-108: ”Si quis episcopus damnatus a synodo, vel presbyer aut diaconus a suo episcopo ausi fuerint aliquid de ministerio sacro contingere, seu episcopus iuxta praecedentem consuetudinem, sive presbyter aut diaconus, nullo modo licere eis spem restitutionis et satisfactionis tempus habere nec in alia synodo sed et communicantes eis universus abici de ecclesia et maxime, si postquam didicerunt adversus memoratus prolatam esse sententiam, eisdem communicare temptaverint”.

[110] W. PLOCH, Storia del diritto canonico, I, 264.

[111] P. P. JOANNOU, t. I, 2, 12-13.  can. 10 (11)Ap: ”Si quis cum excommunicato aliquo in domo simul oraverit, iste communione privetur”; can. 11 (12) Ap. ”Si quis damnato clerico simul oraverit, et iste damnetur”; Canoanele au in vedere  chiar si rugaciunea facuta in particular .

[112] MANSI, III, 1310, can. 2 Antiohia  zice in acest sens: “non licere autem comuicare cum excomunicatis, neque in domibus convenientes orare pro iis”. MANSI, III, 694; P. P. JOANNOU, t. I, 2, 402-403. Can 125 de la  Cartagina ( 419) zice ca excomunicatii nu pot fi admisi ca acuzatori ai clericilor : “ad accusationem non admitti, qui postea quam escomunicatus fuerit [..]sive sit clericus sive laicus”.

[113] [113]  P. P. JONNOU, t. I, 2, 108-109: ”Si quis presbiter aut diaconus episcopum contempnens proprium se ab ecclesia segregavit et seorsum collegit atque altare statuit et commonenti nec consentire vel oboedire voluerit semel et iterum convocanti, hic damnetur omnimodis nec ultra remedium consequatur, quia suam recipere non potest dignitatem. Quod si ecclesiam conturbare et sollicitare persistit, tamquam sediciosus per potestates exteras opprimatur”; PG 137, 1294.

[114] P. P. JOANNOU, t. II, 47, λειθουργίας cessent”.

[115]  P. P. JOANNOU, t. I, 2, 64: ”Diaconi [..] postea a nuptias convenerunt, a ministerio cessare debunt”.

[116] P. P. JOANNOU, t. I, 2, 66: “Eos qui in clero sunt prebyteros et diaconos et a carnibus astineat [..] huis regulae ab officio suo desistant”.

[117] P. P. JOANNOU, t. I, 2, 79: “Si preocupatus corporali peccato presbiter provehatur et confessus de se fuerit, quod ante ordinationem delinquerti  oblata non consecrat (μή προσφερέρετ) manes in reliquo ministerio (έν τοίς λοιποίς).

[118] P. P. JOANNOU, t. I, 1, 39; COD, 14-15: “Provenit ad sanctum magnumque concilium [..] presbyteris gratiam sacrae communionis diaconi porrigant. [..] Si quis autem etim post has definitions oboedire noluerit, a ministerio cessare debebit”.

[119] PG 137, 74: “Proprie enim gradus sunt sacerdotum, et diaconorum, et hypodiaconorum, et lectorum; officia autem et archonticia sunt honoris et victus acquirenti occasiones [..] alia officia per pittaccia archiepiscopalia promoventur; dicimus quod ecclesiastica officia et archondicia abusive vocantur gradus”; Ν. MILAS, CBO, I, II, 328; D. G. BOROIANU, Dreptul bisericesc, Iasi, 1899, II, 140.

[120] MONTANARI, F, Vocabolario della lingua greca, Milano, 2000, 631; D. G. BOROIANU, Dreptul bisericesc, Iasi, 1899, II, 140, n. 2. GOAR, Euchologhion, Όφφίκια; Κλιρικάτα; Όφφίκια καί κλιρικάτα; αρχοντίκια κάι όφφικια; Novella I di Heraclio, όφφικια ήτά λεγόμενα έπιταργματα

[121] P. P. JOANNOU, t, I, 1, 94: „..his qui dicuntur ab episcopali dignitate in presbyteri ordinem descendisse, si quidem ex rationabilibus  quibusdam causis damnatur ,iure nec in presbyteri quidem honore  esse merentur”; COD, 451; BEVEREGIU, Sinodicon, I, 148, Aristenos in comentariul sau la can. 29 de la Calcedon zice: “Episcopum ad Presbitery gradum deducere, palam est sacrilegium. Vel enim crimini obnoxius est sacerdotio deponitur, vel extra culpam est Episcopatus dignitate non debet amoveri”, cioè riduzione di un vescovo al grado di presbitero è sacrilegio, se lui è colpevole non sia presbitero”.

[122] N. MILAS, CBO, I, 2, 298. In sedinta a VI a sinodului IV ecum. de la Calcedon s-a discutat cazul episcopului de Tir, Fotie, impotriva episcopului Eustatie al Beritului care a retrogradat in chip ilegal trei episcopi la treapta de presbiteri. Concilio di Calcedonia in http://www.intratext. com/IXT/ITA0158. Can. XXIX. Un vescovo allontanato dalla propria sede non deve essere computato fra i presbiteri. “I magnificentissimi e gloriosissimi imperatori dissero: „che pensa il santo sinodo dei vescovi consacrati da Fozio, vescovo piissimo, e rimossi dal religiosissimo vescovo Eustazio, e obbligati ad essere, dopo l’episcopato, dei semplici sacerdoti?”. I reverendissimi vescovi Pascasino e Lucenzio e il sacerdote Bonifacio, rappresentanti della sede di Roma, dissero: „ridurre un vescovo al grado di semplice sacerdote, è un sacrilegio. Se, infatti per un giusto motivo essi debbono essere sospesi dall’esercizio dell’episcopato, non devono neppure avere il posto di presbiteri. Se poi sono stati rimossi dalla loro carica senza colpa, devono essere reintegrati nella loro dignità di vescovi”. Il piissimo Anatolio, arcivescovo di Constantinopol, disse: „quelli che sono stati ridotti dalla dignità vescovile al grado di presbiteri, se sono stati condannati per motivi ragionevoli, certamente non sono degni neppure della dignità di presbiteri. Se poi sono stati ridotti al grado inferiore senza motivo, giustamente, se risulta che sono innocenti, devono riprendere la dignità e le funzioni dell’episcopato”; Fonti VII, serie II, 368. “Se il chierico appartenete agli ordini maggiori sarà condannato dal tribunale a causa del mal costume, e questo vizio duro manifestato come un delitto producendo uno scandallo nella sua parrocchia, per arginare lo scandallo sarà sospeso e gli sarà vietao di esercitare le funzioni degli ordini maggiori, sara degradato negli ordini minori”.

[123] N. MILAS, CBO, I, 2, 298;. D. G. BOROIANU, Dreptul bisericesc, II, Iasi, 1899, 65-66; «Reazione al “documento di Valamo”» (1989), in Enchiridionum Oecumenicum, 4, Bologna, 1996, 1308. “Documentul de la Balaam” reconfirma  afirmatia lui N. Milas privin presbiterul ca “il ministro ordinario della comunità eucaristica locale” (n. 42).

[124]  V. DE PAOLIS, Le sanzioni penali nella Chiesa, 1130. Della potestà di ordine, secondo la tradizione e certa dottrina della Chiesa non si può privare, si può proibire l’esercizio di alcuni o di tutti gli atti di ordine sacro che si possono esercitare in forza del diritto comune. cfr.V. J. POSPISHIL, Eastern Catholic Church law, New York, 1996, 749-750.

[125]   D. SALACHAS, «Il culto divino e specialmente sacramenti» in PINTO, Commento al CCEO, 559. Nella teologia patristica orientale non si incontra il termine di carattere indelebile, bensì si parla del sigillo santo indistruttibile, di sigillo segreto, di sigillo non fatto da mano d’uomo, di sigillo infrangibile; Il sacramento dell’ordine celebrato nelle condizioni canoniche come anche il battesimo non può essere ripetuto per la stessa posizione sacerdotale (can. 68 Ap.), in più esso ha un carattere permanente o indelebile fondato sulla Sacra Scrittura; Can. 394 CCEO: “La sacra ordinazione, una volta ricevuta validamente, non diventa mai nulla”; can 672 § 1 CCEO: “I sacramenti del battesimo, della crismazione del santo myron e della sacra ordinazione non possono essere ripetuti”; Pius XII, M. P. Cleri sanctitati, 2 iun. 1957, can. 155 § 1; can. 6 di Calcedon stabilisce che il chierico ordinato deve avere una destinazione, cioè una circoscrizione ecclesiastica; «Prima dichiarazione congiunta 1988», in Enchiridionum Oecumenicum, 4, Bologna, 1996, 1291. Sia la concezione cattolica che quella ortodossa rendono impossibile la “riordinazione”. Nel caso in cui un chierico cattolico perde lo stato clericale la sacra ordinazione non diventa mai invalida. “Ognuno si consideri come ministro di Cristo e amministratore dei misteri di Dio. Ora quanto si richiede agli amministratori è che ognuno risulti fedele” (ICor 4,1-2).

 

[126] HARDUINI, II, 443.

[127]  Un caz similar s-a intimplat in Biserica Ortooxa Romana cind episcopia Vadului Clujului si Feleacului a fost ridicata la gradul de mitropolie ( vezi datele exacte )

[128] Can. 20 di Trulan in Kanonika, 6, 96: “Non liceat episcopo il alia ad se non pertinente civitate publice docere, si quis autem hoc facere deprehensus fuerit , ab episcopatudesistat, presbyterii autem munere fungatur”; D. SALACHAS, La normativa del Concilio Trulan, 53-54. Balsamon  in comentariul sau la can. 20 de la Trulan precizeaza ca  norma il priveste pe cel care fara permisiunea episcopului locului ar celebra sau ar predica intr-o alta eparhie

[129] PITRA, I, 476-477, P. P. JOANNOU, t. I, 2, 175: “Osius episcopus dixit: et hoc quoque statuere debetis, ut si ex alia civitate vel ex provincia sua ad aliam provinciam transire voluerit et ambitioni magis quam devotioni serviens, voluerit in aliena civitate multo tempo residere[..]”.

[130] PG 137 582; PG 137,63

[131] PG 137 583, 1467. Zonara in comentariul sau la can 11 de la Sardica  face o presentare larga referitoare la intrebarile  la care poate sa raspunda respectivul episcop.

[132] N. MILAS, CBO, I, 2, 375.

[133]P. P. JOANNOU, t. I, 2, 69.

[134] P. P. JOANNOU, t. I, 1, 30-31. Catarii au fost chemati ucenici ai lui Novat, presbiter al  Bisericii  din Scartatine si ai lui Novatian, presbiter din Biserica Romei (sec.III). Acestia se separa  de biserica mama datorita rigorismului lor fata de lapsi din timpul persecutiilor si erau impotriva celei de-a doua casatorii dupa moartea sotiei ; P. P. JOANNOU, t. II, 96, can. 1 di S. BASILIUS MAGNUS prezinta diferenta intre erezie si schisma .

Leave a Comment.